În Evul Mediu, popoarele europene au arătat divinităţilor de culoare un mare respect. Sursa: Reuters

Cultul zeităţilor negre a apărut în Europa cu mult înainte de creştinism, păstrându-şi puterea neştearsă chiar şi în zilele noastre. Madona (sau Fecioara) neagră a fost, la origini, o zeiţă a fertilităţii, pe care primii creştini au adorat-o preschimbându-i imaginea, informează dinosoria.com. Cunoscută sub diverse nume în toată Europa şi Orientul Apropiat, din Egipt şi până în Persia, această divinitate păstrează aceleaşi simboluri până aproape de zilele noastre. Cultul zeiţei fertilităţii la greci, Demeter, era celebrat chiar şi anul 1801, la Eleusis, după cum atestă documentele epocii.

Divinitate foarte complexă

Madona reprezintă, simultan, Binele şi Răul, Creaţia şi Distrugerea, Lumina şi Întunericul. Încă din primele perioade ale Antichităţii, era asociată cu diversele fenomene ale naturii, dar şi cu cele extreme. Fecioara neagră simboliza atât recoltele bogate, cât şi furtunile, seceta sau foametea.

Şi personalitatea ei era una duală, în viziunea strămoşilor europeni.

Reprezentată mai ales ca o fiinţă castă, putea fi văzută şi ca total lipsită de pudoare. Era foarte des reprezentată cu faţa jumătate albă, jumătate neagră sau total neagră. Şi veşmintele puteau fi bicolore, total albe sau total negre. S-a constatat deseori existenţa a două statui similare ale Madonei negre în aceeaşi credinţă, dar una era albă şi cealaltă - neagră.

Văzută printre stele

Ancestrala zeiţă-mamă era frecvent asociată cu Luna. Ca şi acest satelit al Pământului, ea putea influenţa mareele. Fiind legată şi de mare, era şi protectoarea navigatorilor, care o numeau Stella Maris (Steaua de Mare). Mai târziu, va fi asimilată cu Steaua Polară sau cu Planeta Venus. Ca şi Luna, Venus are un dublu aspect: s