Ce-i mai actual si mai actual în municipiul nostru? Oh, nu, nu ecourile europarlamentarelor, nu vreo divizare de cascaval, nu schimbarea look-ului unor trotuare (si strazi aferente sau invers), nu vreun festival cu cântec la maximum în Cetate, ci exact altceva. Festivitatile de finish de liceu, asteptate cu aceeasi efervescenta si dezlantuite cu aceeasi agitatie de rude si portofele. Lasam la o parte umflarea de la an la an a balonului serbarii în familie (cu prieteni), mult dincolo de familia cu prieteni (serbare devenita, prin proportii si dar, avanpremiera la masa de nunta, cu absolventul pe post de mire singular si parintii în calitate de nasi mari, în exclusivitate). Lasam la o parte si senzatia de durere acuta pe care o resimt copiii ce n-au posibilitatea de a-si da fastul în petic (si, credeti-ma, sunt destui), la auzul tifrosagurilor de colac peste pupaza în care se întrec parintii de parinti. Lasam la o parte si senzatia parintilor (nu mai putin parinti decât cei dinainte) care fac tot posibilul, si chiar peste el, pentru ca absolventul lor sa nu se simta jenat (în raport cu colegii lui) din cauza jenei lor financiare. Dar, ce sa-i faci, traim într-o societate de consumatie. Pe bat.

Revenind la evenimentul propriu-zis, care este unul de referinta pentru viata fiecarui om ce poseda o marja minima de sensibilitate si o picatura de benefic romantism (aparut la pachet cu vârsta), saptamâna trecuta m-am bucurat de bucuria lor. Una dintre sefele de promotie de la „Unirea” (caci acolo am fost anul acesta, desi preferatul meu ramâne „Papiu”, pentru severitatea lui facatoare de minuni, precum si pentru alte motive mai mult sau mai putin subiective, care, însa, au relevanta redusa pentru ideile pe care vreau sa le expun acum) a spus într-un mod minunat (personal si preluat) ca „e nevoie de oameni pentru a face oameni!”. Dincolo de prezentarea romantata, met