Cu sute de victime, evenimentele din iunie ’90 gravitează astăzi între comemorări şi ignoranţă.Ceea ce a început ca o dramă naţională s-a transformat în pretext pentru uitare. Citiţi şi

Emilian Isăilă: Amintiri din Piaţa Universităţii

Ion Iliescu a scăpat de mineriada din 1990

Revoluţia din decembrie: a fost sau n-a fost?

Faţa ascunsă a luptei pentru dezarmare

La 19 ani de la zilele sângeroase din Piaţa Universităţii, Mineriada a ajuns mai degrabă un interval de trei zile de comemorări televizate. Fără vinovaţi, dar cu sute de victime, marcând pe viaţă destinele celor aflaţi atunci sub lumina reflectoarelor şi transformată într-un eveniment istoric confuz şi nerelevant pentru tinerii care se năşteau în 1990. Acesta este „portretul“ suitei de evenimente ce aruncau România în preistorie. Astăzi, pretext pentru amintiri dureroase şi câte un miting modest.

13 iunie: luptele de stradă

Ora 4 dimineaţa. Forţele de ordine distrug corturile celor aflaţi în Piaţa Universităţii. Încep arestările. În jurul orei 9, în zonă apar grupuri de muncitori de la IMGB. Se aud pentru prima oară lozinci îmbibate în limbajul vremurilor comuniste: „Moarte intelectualilor!“ sau „Noi muncim, nu gândim!“. Izbucneşte primul conflict: forţele de ordine şarjează mulţimea. Autobuzele Poliţiei iau foc, eveniment după care TVR lansează versiunea “oficială” că au fost incendiate.

La televiziune se citeşte un comunicat al preşedintelui Ion Iliescu: „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile (…) pentru a curma încercările acestor grupuri extremiste”. Seara, trei garnituri de tren pline cu mineri pleacă din Petroşani spre Bucureşti.

14 iunie:„florile plantate“

Ajunşi în Gara de Nord la ora 4 dimineaţa, minerii, conduşi de Miron Cozma, ocupă Piaţa Universităţii, unde pretind că