PE LAC. O partidă de pescuit e mult mai relaxantă decât o oră de shopping, iar poveştile pescăreşti spuse de femei au mai mult farmec. Sursa: Arhiva personală

Tot mai multe femei spun că pescuitul, sportul considerat pe nedrept al bărbaţilor, li se potriveşte şi lor de minune. Fără să stea prea mult pe gânduri, o parte dintre ele au pus mâna pe undiţă, s-au apucat să înveţe despre ace şi momeală şi schimbă cumpărăturile din mall cu o partidă pe cinste de pescuit. Privirile într-un ochi şi strâmbatul din nas ale bărbaţilor nu le interesează atâta timp cât la ele e fir întins mai des decât la ei.

În urmă cu aproape cinci ani, Livia Bejenaru a urcat în avion şi a schimbat Râmnicu-Vâlcea cu Michigan. Lucrează în contabilitate şi locuieşte la o aruncătură de băţ de Saint Clair, unul dintre Marile Lacuri din America. Pentru că „are balta peşte”, la nici un an după ce s-a mutat în Statele Unite s-a apucat de pescuit.

Pasiunea pentru undiţă o are din copilărie, din vremea în care îl însoţea pe tatăl ei, pe Olt. Cu toate acestea, spune că marea dragoste pentru prins peştele a cuprins-o în America. „Eram cu nişte prieteni români, pescari. Mai stăteam la taclale şi ne mai amuzam de poveştile pescăreşti. A fost de-ajuns să arunc o sin gură dată cu undiţa în apă, iar în săptămâna care a urmat aveam primele scule şi mi-am făcut permis de pescuit”, spune amuzată pescăriţa.

Doamna Bejenaru crede că dacă te-a prins „microbul, devine boală grea, iar lucrul ăsta doar pescarii îl înţeleg”.

Dau shoppingul pe o partidă de pescuit

Între o partidă de cumpărături la mall şi o repriză de pescuit, alegerea e simplă, iar soţul ştie întotdeauna răspunsul, undiţa are întâietate: „L-am virusat şi pe el, facem echipă şi chiar avem rezultate bune. Ne mai întrecem între noi, prietenii, dar fără premii, doar ne recunoaştem v