Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Karate kids!

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 14 iunie 2009 · ·

Cei doi "cocoşi" şi-au împărţit pumni şi picioare la finalul meciului de la Urziceni

Tensiune maximă la finalul partidei dintre Unirea şi Steaua (1-1), din ultima etapă. În timp ce jucătorii ialomiţeni sărbătoreau pe teren cîştigarea titlului, în vestiarul adversarilor începuse furtuna. Mihăiţă Pleşan le-a reproşat colegilor din defensivă că trebuia să fie mult mai atenţi la marcaj la faza golului egalizator izbutit de Rusescu, remarcă ce l-a scos din sărite pe căpitanul Sorin Ghionea. Fundaşul de 30 de ani l-a lovit cu piciorul pe Pleşan, însă a încasat rapid din partea acestuia un pumn. Intervenţia energică a coechipierilor a făcut ca bătaia să nu degenereze.

"Îi trimit la echipa a doua!"

Incidentul a ajuns şi la urechile lui Gigi Becali, care a spus că de acum înainte nu se vor mai face concesii faţă de jucători. "Nu e prima dată cînd după meci se înjură şi se comportă anormal. Vom tăia în carne vie indiferent de numele jucătorilor. Ce a fost a fost, m-au dezamăgit mult de tot că au ajuns să se certe şi să se bată prin vestiar. Nu se mai poate continua aşa. Vor fi trimişi la echipa a doua. Dacă nu le convine, de mîine să plece toţi!", a avertizat patronul trupei din Ghencea.

Contactaţi telefonic, Ghionea şi Pleşan au spus că nu a fost vorba de nici un incident între ei la finalul meciului din ultima rundă de campionat.

"Renzo Rossi mi-a zis de acest incident, eu nici nu aflasem atunci cînd s-a întîmplat. Nu vă spun numele celor doi, dar nici nu pot să neg că s-a întîmplat ceva urît acolo"

Gigi Becali, patron Steaua

Şi Dayro cu Lovin pe lista neagră

Alţi doi jucători au intrat în vizorul lui Gigi Becali: Dayro Moreno şi Florin Lovin. Columbianul a intrat în conflict cu ultimii doi antrenori, Massimo Pedrazzini şi Marius Lăcătuş, iar Lovin nu e agreat de patron după scandalurile avute c

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 56 minute
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 18 minute
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum 32 minute
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum o ora
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis în valoare de peste 1,3 miliarde de lei, cu aplicare până în anul 2030, pentru a sprijini consolidarea clădirilor şi reducerea riscului seismic

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis în valoare de peste 1,3 miliarde de lei, cu aplicare până în anul 2030, pentru a sprijini consolidarea clădirilor şi reducerea riscului seismic, a anunţat după şedinţa Executivului purtătorul de cuvân

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°