Dimineaţa, femeia de serviciu: "Mă duc să văd dacă e totul în regulă cu păsările pe aicea, că, dacă nu, iar mă dă domnu' Tucă la ziar!". Poate să fie liniştită, deoarece, în afară de un liliac rătăcit prin toaleta fetelor şi de un şoim rătăcit alaltăieri prin palma unui redactor, toate aripile sunt la locul lor, pe cuiburi neaşteptate, cu pui deja adolescenţi. În plus, fotoreporterii Jurnalului, des suspectaţi de lipsa unei anume doze de candoare, se tot rotesc de ceva timp în jurul unei cutii în care se odihneşte un porumbel rănit. Aflăm de la faţa locului că a fost dus la veterinar, pe rând, atât de fotoreporteri, cât şi de cineva de la tehnoredactare.

Am început prea brusc? V-am deranjat. Nu credem, deoarece iată ce ne scria nu de mult o cititoare pe forum: "Mai vreau articole de-astea!". Expansivitatea cititoarei (şi nu numai a ei, după cum veţi citi mai jos) se datora unui material intitulat "Menajerie de colecţie".

DEDESUBTURI

Anul trecut, domnul Marius Tucă făcea o mişcare interesantă în presa românească, mişcare ale cărei dedesubturi vi le prezentăm de-abia acum. Adică, dacă ei, americanii, declasifică dosare după 50 de ani, iată, noi ne mişcăm mai repede.

Mai precis, prin martie 2008, când toată presa românească se dădea de ceasul morţii cu perfuzii la sinuzită cum că NATO vine într-o luni peste noi, fată, la naiba şi ce ne facem că N-a TOlănit-o de-ajuns, directorul ziarului se trezeşte că vrea, vinerea în amiaza mare, cinci pagini despre păsările din Jurnalul ca subiect principal în Jurnalul de duminică.

"O să râdă cititorii de noi", "Ce o să zică lumea" etc., etc., nu s-au lăsat cei prezenţi la şedinţa de sumar. "E frumos, cititorilor o să le placă", zice Marius Tucă blând, timid chiar. "Da, dar, totuşi, deschidere de ziar de duminică e prea mult", zice redacţia.

Conform refrenului "Eu am fitze, tu ai tupeu/ N-o