Două mari dificultăţi, amândouă părând astăzi de ordinul azilului psihiatric, au fost de învins la România literară pentru pregătirea numărului special Eminescu din iunie 1989, când se împlineau 100 de ani de la moartea poetului.
Cea dintâi a fost alegerea unei ilustraţii pentru prima pagină. O fotografie a lui Eminescu, desigur, se stabilise în redacţie. Rămânea de văzut care anume, cea "clasică", feciorelnică, visător androgină ori cea de mustăcios adult burghez, prematur îmbătrânit. Mai exista şi varianta unei reproduceri a unei picturi, a unui desen ori a unei statui.
Ambele soluţii erau cuminţi, aproape şcolăreşti, dar asta dinadins, pentru a nu se da idei celor care se ocupau de "îndrumarea" noastră, Secţia de presă a Comitetului Central şi Direcţia pentru edituri şi publicaţiile culturale din Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste. Cine ştie ce le-ar mai fi putut trece prin cap dacă ieşeam din perimetrul stereotipiilor...
Dar nu luasem în calcul constanta epocii, imprevizibilul nebuniei de partid şi de stat. Ilustraţia primei pagini a numărului comemorativ avea să devină o dificultate, fiindcă până şi ideea de a se deschide revista cu fotografia altui personaj decât Ceauşescu, oricine ar fi fost acel personaj, oricând ar fi trăit el şi oricare ar fi fost motivaţia opţiunii, părea un atentat la cultul personalităţii.
Pe vremea aceea, România literară avea un tiraj de vreo 24.000 de exemplare, tiraj plafonat din cauza lipsei de hârtie, iar oficial România avea peste 22 de milioane de locuitori; dacă noi publicam pe prima pagină fotografia lui Eminescu şi nu pe a lui Ceauşescu, am fi ştirbit grav prestigiul Conducătorului, l-am fi umbrit impardonabil, i-am fi creat în mod criminal o concurenţă, chiar dacă doar una simbolică, fiindcă nefericitul Eminescu era mort de un secol. De aceea, în
