Lansarea noului agregat, care va apărea iniţial pe modelul Mito, este programată pentru luna septembrie.
Cu un an înaintea aniversării centenarului, Alfa Romeo a anunţat, astăzi, că dispune de o nouă tehnologie destinată producerii motoarelor pe benzină.
Botezate MultiAir, noile propulsoare dezvoltate de FPT (Fiat Powertrain Technologies), au ca punct central un sistem de control electro-hidraulic al valvelor, prin intermediul căruia se asigură reducerea consumul de carburant graţie controlului direct al fluxului de aer din motor.
Alături de scăderea consumului (cu 10 %), tehnologia garantează şi o creştere a puterii, cu acelaşi procent.
Specialiştii Alfa Romeo şi FPT sunt de părere că sistemul MultiAir poate fi aplicat cu succes şi pe motoarele diesel.
Primul motor dezvoltat cu noua tehnologie are patru cilindri şi o capacitate de 1.4 litri. El este alimentat cu benzină şi poate fi normal aspirat sau supraalimentat. Va fi disponibil pe trei paliere de putere - 105, 135 sau 170 de cai-putere.
Alfa Romeo Mito va fi primul model dotat cu acest motor, începând din luna septembrie.
Concomitent cu lansarea unităţii 1.4 MultiAir, Alfa va introduce pe cel mai mic model al său şi un sistem de tip ”Start-stop”.