FP România nr. 7 (noiembrie- decembrie 2008). Singura republică islamică din lume oscilează între reinventare şi păstrarea stării de fapt. Cine conduce la Teheran, indiferent de alegeri? Ce puteri are ori îşi ia societatea civilă? Dacă privim dincolo de hidrocarburile şi programul nuclear care interesează străinătatea, vedem, de pildă, cum femeile iraniene, absente din politica mare, schimbă, pas cu pas, o societate deloc îngheţată de conservatorismul oficial. Sau cum petrec tinerii iranieni, modern sau tradiţional.

Titlul eseului este inspirat de cel al unui best seller de Elaine Sciolino, corespondentă a Newsweek în Iran, şi trimite la diversitatea fascinantă şi uneori năucitoare a Iranului, precum cea reflectată de bucăţile mici de oglindă cusute în ţesăturile persane.

El lider maximo

Structura de putere a republicii islamice este o combinaţie de instituţii cu reprezentanţi direct aleşi de popor - preşedinţia, parlamentul (Majlis) - şi instituţii clericale, cu reprezentanţi numiţi - liderul suprem, Consiliul Gardienilor Revoluţiei (cu drept de veto asupra legilor adoptate de parlament şi guvern), Consiliul Expedienţei (cu rol de mediere intre parlament şi Consiliul Gardienilor).

Iranul are o instituţie unică în lume şi în spaţiul islamic: liderul suprem spiritual - velayat-e fariq. Noţiunea a apărut prima dată în scrierile liderului revoluţiei islamice, marele ayatollah Ruhollah Khomeini, şi a fost şi este intens controversată în unele cercuri clericale şiite - mai ales în cele sunite, unde ideea e considerată de-a dreptul eretică. Liderul suprem este considerat un fel de locţiitor al imamului ascuns, până la revenirea acestuia pe pământ.

El este comandantul armatei, iar Pasdaran, gărzile revoluţionare islamice răspund în faţa lui; tot el dă direcţia politicii externe şi are ultimul cuvânt în toate chest