Zilele trecute am fost "victima" unui incident desprins parcă direct din scenariul celebrului film "Filantropica". Dacă numele nu vă spune nimic, vă reamintesc că este vorba despre o poveste care are în centrul atenţiei o reţea de racolare de cerşetori pe care îi iniţia în arta şi secretele acestei "meserii", dacă pot să zic aşa.

De asemenea vă reamintesc celebra secvenţă în care actorul Gheorghe Dinică are o replică de geniu: mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte nimic. Acum că ne-am lămurit, cât de cât, am să vă povestesc prin ce-am trecut: acum câteva zile, pe o căldură toridă m-a oprit pe Republicii un bărbat care m-a întrebat într-o engleză aproximativ exactă dacă am un minut la dispoziţie să-l ascult pentru că vrea să mă roage ceva. Cam la vreo 40 de ani, îmbrăcat cu un tricou alb tocit la guler şi descusut pe umeri dar curat, avea o bicicletă plină de bagaje, părea un turist rătăcit. De altfel, de aceea m-am şi oprit şi mă pregăteam să-i explic cum să ajungă la cine ştie ce obiectiv turistic din zonă, convins fiind că asta urma să mă întrebe. Ce-am aflat m-a şocat, pur şi simplu. Omul rămăsese şomer de 4 luni, plecase pe bicicletă să facă turul Europei şi să-şi caute norocul pe alte meleaguri. Soarta şi întâmplarea, dar dacă mă întrebaţi pe mine, mai degrabă, neşansa, l-a adus până la Brăila. Îi era foame şi mi-a explicat în limba "gimnastică" ajutat de limitatul vocabular în engleză că nu mai mâncase de 2 zile. "Mi-ar prinde bine acum puţină mâncare" mi-a spus, completând lămuritor afirmaţia cu acel gest pe care orice copil îl face ca să arate cât de mică şi neînsemnată este rugămintea lui. Apoi a lăsat pentru câteva secunde, ruşinat, ochii în pământ.

Nu obişnuiesc să dau bani la cerşetori dar, împresionat de povestea mută transmisă prin doar cele câteva replici schimbate în plină stradă pe o căldură insuportabilă, l-am invitat la u