Profesor de muzică la liceu, bistriţeanul îşi ia câte o vacanţă pentru a cânta pe vase de croazieră, şi în restaurante din Occident. Se întoarce de fiecare dată acasă pentru că nu poate sta mai mult de trei luni departe de familie. Viaţa însăşi a lui Viorel Simionca pare o continuă aventură. A terminat Conservatorul cu specializarea trombon, dar n-a mai pus mâna pe instrumentul pentru care a primit diploma de licenţă de la absolvirea facultăţii, în urmă cu 24 de ani. Rebel din naştere, doar şcoala dură, departe de casă de la 11 ani l-a mai domolit. Un profesor din Bistriţa i-a descoperit talentul pentru muzică, acolo la Petriş, şi i-a convins părinţii să-l dea la şcoli de muzică. A plecat la mare distanţă de casă, tocmai la Cluj din clasa a V-a şi viaţa avea să i se schimbe definitiv.

Şcoala bătăii

Amintirile anilor de şcoală de la Cluj au tuşe groase: bătaie pe pâine, foame şi frig. Dar şi reversul : prieteni pe viaţă şi o rigoare pe care altfel, dat fiind temperamentul său, spune că nu ar fi putut-o câştiga.  Bătaia pare să fi fost metoda de predare absolută în şcolile de muzică: “ toţi ne băteau, de la profesorul de instrument până la pedagogii din internat sau colegii mai mari. Cei care aveau potenţial mare luau şi cele mai crunte bătăi, ca să dea ce e mai bun din ei”. Cu tot chinul spune însă, oricât de ciudat ar părea, că i-a prins bine: “ Le spun elevilor mei, cum se făcea şcoală cu noi şi nu le vine să creadă. Dar ne-a prins bine. Ne-am călit şi am învăţat muzică”.

Muncitor necalificat cu diplomă de Conservator

Absolventul de Conservator a avut bătăi de cap cu repartiţia şi în loc de Filarmonică a ajuns muncitor responsabil cu divertismentul într-o fabrică din Bistriţa. “ Mi-au dat repartiţie după facultate la o Casă de Cultură din Mediaş, dar m-am dus acolo şi mi-am dat seama că n-am ce face acolo.