Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevărul nu mai poate vinde "Enigma Otiliei"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 15 iunie 2009 ·

Tribunalul Bucureşti a decis retragerea de pe piaţă, suspendarea editării şi a comercializării sub orice formă a volumului "Enigma Otiliei" lansat de Adevărul în campania de editare de cărţi, în procesul cu editura Intact. De asemenea, instanţa a dispus retragerea de pe piaţă a volumului editat de Adevărul Holding şi a cerut editurii Intact depunerea unei cauţiuni de 50.000 de lei. Celelalte cerinţe ale editurii Intact de blocare a conturilor adversarilor său au fost respinse. Soluţia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Avocaţii editurii Intact au cerut instanţei suspendarea editării volumului, sechestrarea tirajului deja tipărit, blocarea conturilor şi amendarea civilă a Adevărul Holding, cu 50 de lei pe zi pentru fiecare exemplar. Ei au acuzat Adevărul Holding de concurenţă neloială şi practicare unui preţ de trei ori mai mic decât cel al editurii Intact. Mai mult, au susţinut că Adevărul şi-a modificat în mod special programul de publicare a cărţilor pentru a scoate "Enigma Otiliei" pe piaţă înaintea ziarului Jurnalul Naţional. De partea cealaltă, reprezentanţii Adevărul au replicat că Jurnalul Naţional a copiat campania de vânzare a cărţilor împreună cu ziarul. Intact Media Group a dat în judecată, la sfârşitul lunii aprilie, cotidianul Adevărul, editat de Adevărul Holding, pentru concurenţă neloială, precum şi pentru derularea fără drept a activităţilor de editare şi distribuire a romanului "Enigma Otiliei" de George Călinescu.

RECIDIVE

Două procese pentru „Adevărul” Cele două trusturi nu sunt la prima abatere, nici la primul scandal. „Jurnalul naţional” foloseşte brandul „Biblioteca pentru toţi” într-un mod care nu respectă formatul tradiţional al colecţiei (în egală măsură, de literatură română şi universală) şi fără să aibă vreo înţelegere cu deţinătorii legali ai mărcii. La rândul său, Editura Adevărul Holding a fost de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 9 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°