Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salarii fantasmagorice pentru profesori

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 15 iunie 2009 ·

Laviniu Lacusta • Noua grila de salarizare unica pentru sistemul de invatamant preuniversitar este privita cu neincredere atat de catre profesori, cat si de sindicalisti • "Cele propuse prin aceasta lege unica de salarizare tin totusi de domeniul stiintifico-fantastic si cel mai devreme peste opt ani legea va putea fi aplicata. In nici un caz majorarile nu vor fi aplicate de la inceputul anului viitor scolar", a declarat Laviniu Lacusta, vice-presedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar, filiala Iasi • In baza noii grile, un profesor debutant ar trebui sa castige 3.300 lei brut, un cadru didactic care si-a luat definitivatul poate castiga pana la 4.300 lei, iar cel cu gradul I si cu o vechime de peste 40 ani, aproximativ 5.500 lei

Noua grila de salarizare unica pentru sistemul de invatamant preuniversitar este privita cu neincredere atat de catre profesori, cat si de sindicalisti. Profesorii sunt ingrijorati ca nu vor fi bani, incepand cu anul scolar 2009-2010, nici macar pentru salariile existente. "E o promisiune ademenitoare, dar care nu are cum sa fie aplicata, sa fim seriosi. Bugetul nu poate suporta in nici un caz asemenea sume. Ce sa mai zic, eu cred ca in toamna nu vor mai fi bani pentru salariile noastre, asa ca sa ne lase guvernantii cu promisiuni fantasmagorice", spune indignata Cristina Lupsa, profesor. Sindicalistii considera ca legea salarizarii unice are si o parte buna si ca va bloca si va reduce salariile mari. Cand vine vorba de momentul in care va fi aplicata, acestia afirma ca doar peste cativa ani buni economia romaneasca va putea suporta asemenea salarii. "Sumele propuse prin noua grila de salarizare unica sunt brute. Conform acestora, un debutant ar urma sa primeasca 3.300 lei brut, iar netul este de fapt 2.000 lei, respectiv o majorare cu 300 la suta. In conditiile in care anul acesta va fi o cr

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°