Tot mai multe companii din sectorul privat îşi constituie departamente interne de gestionare a crizei, ceea ce demonstrează că există o preocupare în această direcţie, fie şi în absenţa unui personal calificat, susţin specialiştii în consultanţă citaţi de CAPITAL Online. Există însă firme care nu cred în această „modă” şi care nu văd necesitatea „celulelor de criză”. „Solutia firească este abordarea multidisciplinară a problematicii criz
Tot mai multe companii din sectorul privat îşi constituie departamente interne de gestionare a crizei, ceea ce demonstrează că există o preocupare în această direcţie, fie şi în absenţa unui personal calificat, susţin specialiştii în consultanţă citaţi de CAPITAL Online. Există însă firme care nu cred în această „modă” şi care nu văd necesitatea „celulelor de criză”.
„Solutia firească este abordarea multidisciplinară a problematicii crizei economice: forţe reunite ale departamentelor financiare, de vânzări, administrativ, resurse umane sau comunicare”, consideră Cornel Popa, avocat asociat şi Coordonator al Departamentului de Gestionare a Crizei din cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
Popa spune că aceste divizii monitorizează constant mediul de afaceri în schimbare, evoluţiile economice şi măsurile legislative cu impact asupra propriilor activităţi şi propun un plan de măsuri destinat reducerii efectelor crizei.
De asemenea, din ce în ce mai multe companii din mediul de afaceri românesc au aşa-zişi „manageri de criză sau de tranziţie”, manageri care au profilul şi experienţa necesară pentru a gestiona o perioada dificilă.
Prietenii, cei mai buni consultanţi
Nu toate companiile au nevoie de consultanţă pentru a ieşi din criză, resursele interioare fiind adesea suficiente pentru a trece peste această perioadă dificilă, este de părere preşedintele RTC, Octavian Radu.
Potrivit acetuia, grupu