Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul dictator de la Phenian, scolit in Elvetia

Publicat in Romania Libera, luni 15 iunie 2009 ·

In 1993 sau in 1994, doi tineri nord-coreeni au inceput sa frecventeze exclusivista si foarte costisitoarea scoala Internationala din Berna, sub numele de "Chol Pak" si "Chung Kwang". Inca de atunci circula zvonul ca acestia ar fi, de fapt, cel de-al treilea fiu al dictatorului nord-coreean Kim Jong-Il, Kim Jong-Un, si bodyguardul sau, zvon care a fost confirmat de publicarea fotografiilor mostenitorului desemnat al liderului de la Phenian.

Un fost coleg a acceptat, cu conditia sa ii fie pastrat anonimatul, sa povesteasca pentru cotidianul german "Die Welt" cateva amintiri de la scoala elvetiana. "Chol Pak" avea cam 11 ani cand a ajuns la Berna si, la inceput, a luat lectii in particular, "pentru ca engleza lui era foarte slaba si avea un accent foarte puternic". "Cu timpul, el si-a insusit limba (engleza) foarte bine si a invatat si germana, cel putin elementele de baza", isi aminteste fostul coleg. Se imbraca tot timpul foarte simplu, in special in negru, cu cate un tricou gri din cand in cand.

"Odata, a aparut cu un tricou cu dungi albastre, iar un coleg l-a intrebat, in gluma, «cu ce ocazie» s-a imbracat asa de elegant. A ras si el, cu noi toti", a povestit sursa ziarului "Die Welt". "Chol Pak" s-a integrat foarte bine in atmosfera cosmopolita a scolii, unde invatau impreuna americani, europeni, evrei, asiatici si arabi. El a intrat in echipa de fotbal, in care jucau multi americani, si a invatat sa joace baschet de la un israelian. Se intelegea foarte bine chiar si cu un sud-coreean, probabil, crede fostul coleg, pentru ca sud-coreeanul desena foarte bine, iar "Chol Pak" era pasionat de benzile desenate, mai ales de manga, benzile desenate japoneze. Fara sa fie tocilar, era un elev bun, mai ales la matematica.

Cel de-al doilea nord-coreean, "Chung Kwang", era mai popular, datorita talentului sau de sportiv si constitutiei atle

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum o ora
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 25 minute
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 3 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 4 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Video Liderul PSD care recunoaște că i-a dat voturi lui Simion în primul tur al prezidențialelor: „Ascultăm și nu judecăm”

Adevarul acum 2 ore
Într-un videoclip publicat pe TikTok, liderul local Alfred Simionis, admite în fața președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că partidul i-ar fi dat voturi șefului AUR, George Simion, la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie. 

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 6 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
vin.

-4°/4°
sâm.

-4°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-1°/6°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°