LANSARE. Cu „Sundance”, primul ei album în limba engleză, artista îşi doreşte să testeze şi piaţa din SUA.
Muzică energică, prieteni, cocktailuri şi vedete - acestea au fost ingredientele atmosferei încinse, la sfârşitul săptămânii trecute, în clubul bucureştean Fratelli, la lansarea primului album în limba engleză al Loredanei Groza.
„După un an şi jumătate de tatonări pe tărâmul tuturor posibilităţilor, în New York, am reuşit să realizez ceea ce nu am crezut că voi ajunge să realizez vreodată. Cât am lucrat la acest album, am întâlnit oameni care au avut încredere în mine şi care m-au văzut în altă lumină decât pot fi văzută în România”, a declarat Loredana.
„Sundance”, cel de-al 17-lea album din cariera muzicală a artistei şi primul pe care Lori l-a realizat în limba engleză, este „un fel de trambulină spre o nouă etapă în muzică”, după cum spune ea.
Despre lucrul la acest album, în America, Loredana admite că a fost o perioadă solicitantă, dar care a meritat tot efortul. „A fost greu să merg într-o lume în care nu mă ştia nimeni, unde trebuia să demonstrez nişte lucruri pe care în România le făceam de zeci de ani. Orice lucru de valoare este obţinut cu greu, iar la final rămâi cu satisfacţia că munca ta este răsplătită”, a spus cântăreaţa.
Noul album conţine 13 piese, majoritatea sunt scrise şi produse de Loredana şi reprezintă, spune ea, părţi ale vieţii sale, „fiecare moment, tresărire, bucurie sau tristeţe, care se reflectă în acest album”, mărturiseşte artista.
„Nu e uşor să-ţi depăşeşti complexele”
Albumul are ataşată şi o cărticică, în care Lori povesteşte, în limba engleză, cum a luat naştere fiecare piesă de pe album, ideea principală în toată această poveste fiind că, „atâta timp cât îţi doreşti un lucru şi perseverezi, cu siguranţă îl vei obţine”.
Art