Valea Jiului de după 1990 pare o groapă fără ieşire pentru cei care locuiesc şi muncesc acolo.

Această situaţie ţine şi de felul în care mulţi români i-au privit pe ortaci în tot acest răstimp: ca pe o adunătură de bestii care au năvălit cândva în Capitală, pentru a-i snopi în bătaie pe „golani”.

EVZ recompune evenimentele de acum 19 ani şi urmările acestora prin ochii minerilor care au supravieţuit miraculos exploziilor de la Mina Petrila, din toamna anului trecut.

„Să vină cineva aici, să investească, să ne vadă, să vadă care este situaţia. Şi să nu se teamă, că nu suntem toţi nişte bestii, cum au zis toţi după Mineriade.”

La fraza asta, rostită cu ezitări de minerul Alexandru Socolescu, s-ar reduce ceea ce el crede că ar fi singura soluţie pentru a scoate Valea Jiului din groapa în care s-a afundat după 1990.

Pentru că aici „sărăcia se vede la tot pasul, se trăieşte de pe o zi pe alta”. Cam asta ar fi tot ce ar spune minerul Alexandru Socolescu despre ce s-a întâmplat cu Valea după mineriade.

Poate părea puţin. Însă cei care ştiu ce i s-a întâmplat lui Alexandru Socolescu în toamna anului trecut ar putea spune că e uimitor că omul ăsta încă mai poate spune ceva, orice: acum câteva luni, era mai mult mort decât viu. A fost adus în stare extrem de gravă la Spitalul de Arşi din Capitală, după una dintre exploziile de la Mina Petrila. Avea arsuri pe 55% din suprafaţa corpului, iar plămânii îi fuseseră grav afectaţi.

Însă Alexandru Socolescu, ca de altfel toţi ceilalţi colegi ai săi internaţi atunci alături de el cu şanse minime de supravieţuire, este în viaţă şi poate să-şi spună părerea despre ce s-a petrecut acum 19 ani în Valea Jiului, la mineriadă. O imagine despre cum viaţa României s-a schimbat şi despre cum Valea Jiului a fost lăsată undeva în urmă, ascunsă bine.