Kenneth Rijock, un fost spălător de bani, i-a învăţat pe bancherii români cum să-şi verifice clienţii şi ce să le spună dacă depistează nereguli. «Dacă aş vrea să albesc bani, aş veni în România să depun la bancă o sumă mare în ziua în care se trece la moneda unică europeană. Atunci se creează haos, autorităţile nu pot ţine pasul, iar în ţară intră foarte mulţi bani murdari», a explicat, pentru Capital, Kenneth Rijock, consultant pentru criminali
Kenneth Rijock, un fost spălător de bani, i-a învăţat pe bancherii români cum să-şi verifice clienţii şi ce să le spună dacă depistează nereguli.
«Dacă aş vrea să albesc bani, aş veni în România să depun la bancă o sumă mare în ziua în care se trece la moneda unică europeană. Atunci se creează haos, autorităţile nu pot ţine pasul, iar în ţară intră foarte mulţi bani murdari», a explicat, pentru Capital, Kenneth Rijock, consultant pentru criminalitate financiară a companiei World Check. Timp de zece ani, Rijock s-a ocupat cu spălarea de bani, interval în care susţine că ar fi „albit“ circa un miliard de dolari. Ulterior, el a trecut de cealaltă parte a baricadei. Rijock a sosit săptămâna trecută la Bucureşti pentru a prezenta sistemul de gestionare a riscurilor World Check, care funcţionează ca o imensă bază de date, destinată băncilor, companiilor şi agenţiilor guvernamentale. Gianluigi Bianchi, senior consultant în cadrul World Check pentru Europa Centrală şi de Est, susţine că între cei 3.000 de clienţi care utilizează sistemul se află şi 90% din cele mai mari bănci din lume. „Putem oferi date despre riscurile conexe la care sunt expuse companiile, punând la dispoziţie informaţii despre persoane sau firme, astfel încât să ştiţi care este nivelul de risc pe care să vi-l asumaţi“, susţine Bianchi.
Rijock spune că este greu să speli bani în România, dar nu imposibil. „Pericolul este extern şi nu intern.