Este singura Sinagogă din Europa valorificată ca Centru Multicultural. Deşi nu mai există 10 bărbaţi evrei în Bistriţa, care să scoată sulurile sfinte pentru rugăciune, Sinagoga rămâne un monument unic în România, şi chiar în Europa Acum mai bine de 150 de ani, comunitatea evreiască din Bistriţa şi-a ridicat un lăcaş de cult: o Sinagogă Ashkenazi. În zilele de sărbătoare, bărbaţii purtau „kipa”, un acoperământ al capului de forma unei calote sferice, decorat cu motive specifice. Zece bărbaţi scoteau Tora, sulurile sfinte, din Arona Kodesh, altarul Sinagogii. Acestea erau aşezate pe o masă din mijlocul sălii, îl locul numit „bima”, care era un fel de podium, şi de acolo erau citite.
Chipul femeii, o ispită
Un rol primordial în rugăciune îl aveau bărbaţii. Pentru a nu fi tulburaţi de la versurile Torei, femeile nu aveau voie să stea în sala mare. Acestea se rugau la balconul Sinagogii, după grilajele metalice peste care erau şi obloane din lemn, care puneau „lacăt” oricărei ispite. Aceste grilaje se păstrează şi azi, însă nu mai există în Bistriţa zece bărbaţi care să citească Tora. Freddy Deac, preşedintele comunităţii evreilor din Bistriţa, îşi mai aduce aminte de ultimele rugăciuni oficiate în sala mare, care au avut loc prin anii ´60. „Era un sentiment de înălţare. Sinagoga era plină de bărbaţi, era un adevărat festin. Oamenii erau foarte eleganţi, îşi luau straiele cele mai frumoase, cum, de fapt, se face în orice religie în zilele de sărbătoare. În sinagogile noastre, bărbaţii intrau acoperiţi cu pălărie sau cu kipa, iar femeile purtau batic. Însă doar cele măritate. Femeile întotdeauna au fost frumoase. Iar scopul rugăciunii era unul spiritual. De aceea, pentru a evita ochiadele sau orice privire aruncată înspre ele, stăteau după acele grilaje”, povesteşte Deac.
Tăcerea sulurilor sfinte
Din anii ´7
