Liderul PD-L, premierul Emil Boc, a declarat luni ca motivul pentru care Guvernul a fost nevoit sa emita Ordonanta de Urgenta care permite abrogarea legilor neintrate in vigoare a fost necesitatea de a se evita un haos in sistemul judiciar.
La sfarsitul intalnirii de la Palatul Parlamentului cu parlamentarii democrat-liberali, Emil Boc a precizat ca in prezent exista Codul Penal de pe vremea Rodicai Stanoiu, adoptat de Parlament dar neintrat inca in vigoare, peste care s-ar suprapune noul Cod Penal, pe care urmeaza sa isi asume raspunderea actualul Executiv si care va intra in vigoare in 2011.
"Astazi in legislatia romaneasca nu avem o prevedere prin care sa putem abroga un act normativ dar neintrat in vigoare", a explicat premierul.
Acesta a mai afirmat ca in lipsa actualei Ordonante de Urgenta, "ar fi trebuit sa lasam macar o zi intrarea in vigoare a Codului Rodicai Stanoiu", si acest lucru ar fi presupus, chiar si pentru o zi, o serie intreaga de schimbari in sistemul judiciar, printre care instalarea unor curti cu juri.
In acelasi timp, "jumatate dintre infractori ar fi putut fi pusi in libertate, din cauza incadrarilor diferite in noul Cod Penal. Goleam puscariile", a declarat premierul, avertizand ca s-ar fi creat un "dezastru in sistemul judiciar".
Seful Guvernului a mai subliniat ca Ordonanta de Urgenta care va permite abrogarea legilor neintrate in vigoare va urma traseul prevazut de Costitutie, urmand sa intre in Parlament care va decide in privinta ei. "Guvernul nu va utiliza OUG pentru a abroga el acte normative, tot Parlamentul ramane indrituit in acest sens", a mai explicat premierul, precizand ca "altfel ne vom trezi cu doua coduri in vigoare".
"Nu avem nicio intentie de a ne substitui Parlamentului care ramane suveran (...) Parlamentul poate sa faca ce doreste cu actul normativ, d