Principalele ştiri ce pot fi citite şi în ediţia tipărită a Adevărului de Seară - Râmnicu Vâlcea
ASEARĂ, ORA 20.30
Incendiu în curtea unei grădiniţei
Un incendiu a izbucnit duminică seara la vegetaţia uscată din curtea Grădiniţei Nr.1, din oraşul Râmnicu Vâlcea. Focul a pârjolit iarba de pe 50 metri pătraţi, arzând şi o grămadă de fân din apropiere. Pompierii au stins focul în 15 minute, pagubele fiind nesemnificative. În urma cercetărilor s-a stabilit că o persoană necunoscută a dat foc la vegetaţie. (A.S.F.)
ASTĂZI, ORA 10.00
Cursuri de calculator pentru pensionari
Tinerii voluntari de la centrul Europe Direct au început de astăzi să predea cursuri de iniţiere în tainele calculatorului pensionarilor râmniceni care au dorit acest lucru. Tot elevii îi vor ajuta să înveţe şi limba engleză la nivel de începător în cadrul unui program intitulat „Atelierul de vacanţă”. Cursurile vor ţine până la 1 august. (S.M.)
ASTĂZI, ORA 15.00
Audiţie muzicală la Bibliotecă
Melomanii râmniceni au putut asculta astăzi, la secţia Multimedia a Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul simfonia nr. 104 Joseph Haydn. Tot la secţia Multimedia va avea loc miercuri ora 15. 30 proiecţia filmului documentar „Fenomele Paranormale”, dedicat celor pasionaţi de descoperiri misterioase, ce sunt invitaţi la vizionare. (S.M.)
IERI
Fostul concubin i-a dat foc la casă
Maria Preda din comuna Copăceni a sesizat, duminică după-amiază poliţia că, fostul concubin, Nicolae Jitea, i-a incendiat gospodăria, în timp ce era plecată de acasă. În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a dat foc la o anexă care a ars în totalitate. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru distrugere. (A.S.F.)
ASEARĂ, ORA 22.20
Accidentaţi pe DN64
Iulian Văduva, de 35 de ani, şi fiica s