Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrări la Comăna

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 15 iunie 2009 ·

Centrul localităţii Comăna de Jos a fost schimbat total. Aici au fost amenajate mai multe spaţii verzi, au fost montate pavele şi reabilitat trotuarul. Mai urmează acum doar florile…„La Primăria Comăna, am făcut demersuri pentru amenajarea centrului din satul Comăna de Jos. Mai precis, am amenajat trotuarele care erau într-o situaţie jalnică. În acest sens, pentru reabilitarea întregului centru, există şi o hotărâre a Consiliului Local. Facem trotuare din pavele, 650 de metri pătraţi, amenajăm toate spaţiile verzi şi punem flori“, ne-a declarat Viorel Grusea, primarul comunei.

Pe de altă parte, căminul Cultural din Crihalma va arăta, în curând, ca o sală de bal gata să-şi primească invitaţii. Lucrările de reabilitare a clădirii sunt acum pe ultima sută de metri. A fost modificată scena, instalaţia electrică reparată, la fel şi pardoseala şi pereţii, iar uşile şi geamurile au fost înlocuite cu geam tip termopan. Întreaga investiţie se ridică la suma de 150.000 de lei, bani ce provin din bugetul local, dar şi de la Consiliul Judeţean. În mai puţin de o lună, primarul speră că totul va fi gata, iar sătenii se vor bucura în sfârşit de o sală modernă pentru evenimentele importante din viaţa lor. „Am amenajat căminul cultural de la Crihalma. E finalizat în proporţie de 80%. Am pus gresie, am făcut grupuri sanitare în interiorul căminului, am reparat toată instalaţia electrică şi am pus geamuri şi uşi termopan“, ne-a mai declarat sursa citată.

Şi la căminul cultural din Ticuşul Nou se lucrează intens zilele acestea. Clădirea necesita reparaţii capitale, întrucât nu mai fusese reabilitată de zeci de ani. Toate erau vechi, lemnul unora dintre geamuri chiar putrezit, aşa că o schimbare se impunea. Lucrarea se ridică la suma de 120.000 de lei. Aşa că, pe viitor, traiul celor aproape 3.000 de suflete din comună va fi mult îmbunătăţit.

(Laura RAMBA)

Cent

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 10 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 7 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 12 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 6 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 9 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 8 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 9 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 13 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

18°
lun.

17°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°