Parlamentul Republicii Moldova a fost dizolvat luni si vor fi organizate alegeri anticipate pe data de 29 iulie.
Vladimir Voronin, presedintele moldovean in exercitiu, a semnat luni decretul de dizolvare a Parlamentului Republicii Moldova.
Alegerile legislative anticipate vor avea loc intr-o zi de miercuri, pntru prima data in istoria Republicii Moldova scrutinul va avea loc intr-o zi lucratoare, potrivit site-ului oficial al Presedintiei.
"Astazi am semnat decretul privind dizolvarea Parlamentului. Tara iarasi intra in campania preelectorala. Dar atmosfera noilor alegeri acum este mult mai proasta decit cea din ajunul alegerilor din 5 aprilie. Dar anume acum, mai mult ca oricind, este important ca toti participantii la aceasta cursa preelectorala sa dea dovada de singe rece si de atasament fata de convingerile democratice", a declarat Voronin.
Potrivit lui Voronin pentru aceste alegeri se va face tot posibilul pentru ca procesul electoral sa corespunda normelor si principiilor privind exprimarea libera a vointei.
"Numai in acest caz vom reda cetatenilor nostri si increderea in ziua de miine, si vointa de integrare europeana, si dreptul la restabilirea integritatii Patriei noastre", si-a incheiat discursul Voronin.
Parlamentul Republicii Moldova a fost dizolvat luni si vor fi organizate alegeri anticipate pe data de 29 iulie.
Vladimir Voronin, presedintele moldovean in exercitiu, a semnat luni decretul de dizolvare a Parlamentului Republicii Moldova.
Alegerile legislative anticipate vor avea loc intr-o zi de miercuri, pntru prima data in istoria Republicii Moldova scrutinul va avea loc intr-o zi lucratoare, potrivit site-ului oficial al Presedintiei.
"Astazi am semnat decretul privind dizolvarea Parlamentului. Tara iarasi intra in campania preelectorala. Da