Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa Mare, călcată de hoţi

Publicat in Vocea Brailei, luni 15 iunie 2009 ·

* trei tarabe au fost jefuite de o femeie * Irina Roxana Dumitrache va răspunde penal pentru o pagubă de 4.500 de lei *

Domiciliată în Piaţa Poporului, brăileanca Irina Roxana Dumitrache, în vârstă de 19 ani, s-a ales cu dosar de urmărire penală, riscând să fie condamnată pentru furt calificat. Aflată la doar 20 de metri de zona industrailă a Pieţii Halelor, inculpata s-a decis, de una singură, fără ştirea soţului, să dea iama în tarabele încuiate cu lacăt, în condiţiile în care, sărbătoare fiind - prima zi de Paşti - incinta era pustie. Prejudiciul total cauzat de ea depăşeşte 4.500 de lei. Hoaţa n-a apucat să se folosească de "pradă", pentru că a fost depistată la scurt timp, iar bunurile sustrase recuperate de poliţie, în urma unei percheziţii domiciliare.

Pe data de 19 aprilie 2009, precizează anchetatorii, Irina Roxana Dumitrache a ieşit în faţa casei şi a observat că în Piaţa Mare nu se află nicio persoană, fiind prima zi de Paşti. Aşa stând lucrurile, s-a decis să fure din tarabe şi s-a furişat în piaţă, ca să verifice dacă există marfă în interiorul acestora. La prima tarabă, hoaţa a desfăcut puţin uşile metalice asigurate cu lacăt şi a observat că în interior se află produse cosmetice. Pentru că n-a reuşit să desfacă lacătul, ea s-a dus acasă, a luat o şurubelniţă şi apoi a rezolvat problema, reuşind să pună mâna pe mai multe produse, pe care le-a ascuns într-o sacoşă. Dintr-o altă tarabă, femeia a reuşit să fure mai multe perechi de blue-jeans, pe care le-a ascuns într-o curte părăsită, situată lângă locuinţa ei. În fine, din cea de-a treia tarabă, aparţinând SC "Mercatos" SRL, inculpata a sustras articole de îmbrăcăminte, pe care le-a ascuns în acelaşi loc. Seara, ea a luat doi saci şi o sacoşă de rafie şi a transportat "prada" acasă, ascunzând-o în podul casei. Cosmeticele le-a ascuns în lada patului în care dormea. Patru zile mai târziu,

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum o ora
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 4 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 57 minute
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum o ora
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°