Numărul şomerilor din judeţul Alba ajunge la 17.000. Statisticile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) arată că Alba ocupă un loc fruntaş printre judeţele cu cea mai mare rată a şomajului. La începutul lunii iunie, numărul şomerilor de pe teritoriul judeţului Alba ajungea la aproape 17.000, cu o rată de 9,2%, mai mare cu 0,3 faţă de luna aprilie. Din acest punct de vedere, Alba se situează pe locul doi pe ţară şi pe primul loc în Transilvania. De remarcat că, în luna octombrie 2008, rata şomajului în Alba era puţin peste 5%.
Aproape 1.800 de şomeri erau înregistraţi la începutul lunii iunie numai în municipiul Alba Iulia. Dintre aceştia, doar 821 beneficiază de ajutor de şomaj.
Puţini şomeri sunt consiliaţi profesional
Deşi reprezentanţii AJOFM au iniţiat acţiuni de ocupare a forţei de muncă, doar 77 dintre cei 2.220 de şomeri noi au fost cuprinşi în servicii de consiliere profesională. De asemenea, şapte şomeri proveniţi din rândul absolvenţilor au beneficiat de o primă de încadrare, ca urmare a angajării pe o perioadă mai mare de 12 luni.
Totodată, instituţia a demarat cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare cu 86 persoane în meseriile de operator introducere, validare şi prelucrare date, instalator, instalaţii tehnico - sanitare şi de gaze, viticultor, lucrător finisor pentru construcţii.
Scade numărul ofertelor de muncă
Numărul disponibilizărilor în judeţul nostru continuă să crească de la o lună la alta, Alba menţinându-se astfel în topul judeţelor care oferă cele mai puţine locuri de muncă.
Potrivit AJOFM, în cursul lunii iunie au fost făcute publice un număr de 92 de locuri de muncă dintre care 46 în localitatea reşedinţă de judeţ, Alba Iulia. Cele mai multe locuri de muncă disponibile pentru albaiulieni sunt cele de confecţioner încălţăminte, m