Calculii biliari reprezintă cea mai frecventă afecţiune a vezicii şi căilor biliare, afectând circa 7% din populaţie. Însă,numai jumătate dintre aceştia prezintă manifestări clinice şi doar la un sfert dintre bolnavi acestea sunt persistente.

Lipsa simptomelor nu este neapărat de bun augur, deoarece evoluţia silenţioasă a bolii poate duce la complicaţii situate la nivel biliar (inflamaţie cronică, infecţie) sau pancreatic.

Există două tipuri principale de calculi: colesterolici (cei mai răspândiţi, reprezentând peste 80% din cazuri) şi pigmentari. Mecanismele patogene presupun fie o creştere a concentraţiei colesterolului biliar, fie o golire incompletă sau prea rară a vezicii biliare.

La ambele sexe, incidenţa creşte o dată cu înaintarea în vârstă, dar maladia este de trei ori mai frecventă la femei decât la bărbaţi. Se apreciază că 20%-25% dintre femei sunt afectate, simptomatic sau nu, la asta contribuind, în primul rând, factorii hormonali (estrogenii măresc concentraţia colesterolul biliar). Problemele se intensifică în sarcină (de obicei, ele dispar spontan după naştere), în unele cazuri de administare de contraceptive orale sau de tratament de substituţie hormonală după menopauză.

De asemenea, există o serioasă determinare genetică, evidentă în 30% din cazuri. Obezitatea joacă un rol nefast, chiar şi creşterile moderate în greutate favorizând riscul apariţiei calculilor. În aceste cazuri, ficatul produce cantităţi sporite de colesterol, care ajung în bilă. Valorile totale ale colesterolului din sânge nu sunt determinante. Un rol mai important pare să îl aibă nivelurile scăzute de HDL (colesterolul "bun") şi cele crescute de trigliceride.

Aparent paradoxal, dietele drastice de slăbire, cu aport redus de calorii şi lipide, cu rărirea meselor, cu scăderi de peste 1,3 kg pe săptămână sunt la fel de