Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Vrei carte, ai parte de noi apariţii

Publicat in Adevarul, marți 16 iunie 2009 ·

Biblioteca Judeţeană pune la dispoziţia cititorilor cărţi pe care nu mulţi şi le pot permite Cei care vor să citească în vacanţă şi altceva decât lecturile obligatorii, pot să aleagă între ştiinţă, filosofie, istorie, dar şi lecturi uşor de digerat într-o călătorie cu trenul În timpul anului şcolar, Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud este asaltată de cititori, ale căror solicitări se învârt, ce predilecţie, în jurul lui „Ion”, „Mara”, „Moromeţii” şi alte lecturi şcolare. Cei care nu se dezic de lectură nici în vacanţă, au acces la cele mai noi achiziţii ale bibliotecii, printre care se află şi cărţi rare, pe care nu toată lumea şi le permite.

Filosofie, ştiinţă şi istorie

Pentru pasionaţii de istorie care şi-au propus să cunoască Antichitatea altfel decât prin filmele spectaculoase turnate la Hollywood, „Caligula” de Anthonny A. Barret, „Căderea Romei şi sfârşitul civilizaţiei” a lui Bryan Word-Perkins pot reprezenta o opţiune. Tot la rubrica istorie se află şi „Duşmanii Romei de la Hannibal la Attila”, de Philip Matyaszak.

O carte preţioasă destinată celor atraşi de filosofie este lucrarea lui David Boucher şi a lui Paul Kelly, „Mari gânditori politici de la Socrate până astăzi”.

O altă serie de lecturi, pentru „curajoşi”, sunt cele din domeniul ştiinţei: „Amprenta lui Galileo” de Peter Atkins, „Universul Magic” a lui Nigel Calder, „Ecuaţia care n-a putut fi rezolvată” a lui Mario Livio, „Big Bang” de Simon Singh şi „Universul elegant” a lui Simon Singh. „Toate acestea sunt ediţii scumpe pe care oamenii nu şi le pot permite şi atunci măcar biblioteca trebuie să le aibă”, spune Marcel Seserman, bibliotecar.

Lecturi „gossip girl” şi de noptieră

Pentru cei care preferă să se delecteze, în schimb, cu o lectură uşor de digerat într-o călătorie cu trenul, colecţia Editurii Polirom este în t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum o ora
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 2 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum o ora
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 4 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 6 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Formula 1: Piloţii se plâng de mirosul de marijuana din Las Vegas. "Dacă ar face acum controale antidoping, toată lumea ar ieşi pozitiv"

News.ro acum 51 minute
Un miros neobişnuit pe circuitele de Formula 1 a provocat agitaţie vineri, în timpul antrenamentelor libere pentru Marele Premiu din Las Vegas. Mai mulţi piloţi, inclusiv Sergio Perez (Red Bull) şi Franco Colapinto (Williams), au semnalat miros de c

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 4 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°