Situaţia nu este însă atât de dramatică, un astfel de fenomen neînsemnând automat o condamnare. De fapt, cel puţin 50% dintre copii au prezentat un astfel de suflu pe parcursul vieţii.

Suflul cardiac nu este o maladie în sine, dar în acelaşi timp nu este nici o manifestare vagă, imprecisă, ci un simptom lipsit de semnificaţie patologică, de cele mai multe ori, care nu impune nici o restricţie în viaţa copilului şi de obicei dispare spontan în adolescenţă. Alteori însă poate fi manifestarea unei probleme cardiace mai mult sau mai puţin grave.

Curgerea firească a sângelui prin inimă produce un zgomot care, având în vedere particularităţile anatomice ale copilului (o masă musculară şi adipoasă mică, peretele toracic mai subţire şi mai elastic, poziţionarea inimii mai aproape de peretele toracic), se aude mai uşor ca la adult, suprapunându-se bătăilor cardiace normale (care sunt date de închiderea valvelor inimii).

Este vorba de suflul funcţional, care marchează pur şi simplu curgerea normală a sângelui printr-o inimă sănătoasă. Depistarea lui depinde foarte mult de cooperarea dintre medic, pe de-o parte, şi micuţul pacient şi părinţii acestuia pe de altă parte, pentru că el nu poate fi auzit dacă copilul e agitat şi plânge, iar, pe de altă parte, starea de anxietate a copilului induce un efort mai mare al inimii şi generează pe moment aceste sufluri.

Din această cauză, de exemplu, chiar dacă suflul a apărut de la naştere poate fi depistat mai târziu în copilărie.

CAPRICIOASE

Suflurile funcţionale sunt inconstante, capricioase, apar şi dispar, sunt accentuate de febră, frecvenţă cardiacă crescută, poziţia copilului şi nu se însoţesc de alte simptome, pentru ca la un moment dat să dispară definitiv. Suflurile patologice sunt date de cele mai multe ori de diferite boli cardiace congenitale.