Atât în Franţa, cât şi în Germania ministerele de externe au anunţat convocarea ambasadorilor iraniei la Paris, respectiv la Berlin pentru a oferi explicaţii asupara situaţiei din Iran. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy s-a declarat luni " profund preocupat " de situaţia politică din Iran, condamnând " violenţele împotriva manifestanţilor " şi cerând "să se facă lumină deplină" asupra rezultatelor scrutinului prezidenţial.
Nicolas Sarkozy " condamnă violenţele împotriva manifestanţilor, arestările unor opozanţi şi personalităţi politice, restricţiile asupra libertăţilor publice ", conform unui comunicat al preşedinţiei franceze.
De asemenea, şeful de stat francez condamnă restricţiile " la libertatea de expresie şi de comunicare, piedicile puse activităţii jurnaliştilor iranieni sau străini ".
Subliniind că " mai mulţi candidaţi ai opoziţiei au contestat validitatea scrutinului ", Nicolas Sarkozy a evocat " manipulări ".
" Ar fi inacceptabil ca manipulările să fi falsificat rezultatul votului, împotriva voinţei democratic exprimate de poporul iranian. Trebuie făcută lumină deplină asupra acestei situaţii ", a precizat el.
Violenţele au izbucnit încă de vineri în Iran, după anunţarea realegerii din primul tur a preşedintelui ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad. Mir Hossein Moussavi, contracandidatul preşedintelui în exerciţiu şi un conservator moderat, contestă această victorie şi acuză că scrutinul a fost trucat.
Un manifestant a fost împuşcat mortal luni şi mai mulţi au fost răniţi în cursul manifestaţiilor care au mobilizat la Teheran sute de mii de persoane ce contestă rezultatele scrutinului.
Anterior în cursul zilei de luni, MAE francez a anunţat convocarea ambasadorului Iranului la Paris pentru a da " explicaţii privind evenimentele din Iran " ş