Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Staţi acasă ca să rămâneţi în viaţă!“

Publicat in Gandul, marți 16 iunie 2009 ·

Poliţia a tras în protestatari după marş cu arme de calibru mare, smulgându-le membrele

Situaţia din Iran este departe de a reveni la normal. Opt oameni au murit la Teheran, ucişi de armele forţelor de ordine. Confirmarea deceselor a venit chiar de la radioul de stat iranian, care a precizat că protestatarii au murit pentru că “au încercat să atace o clădire militară pentru a intra în posesia armelor ce se aflau în clădire”. Deşi nu a mai dat niciun fel de detaliu, este o referire clară, apreciază The Independent, la încercarea câtorva manifestanţi de a intra într-o cazarmă de voluntari ce fac parte dintr-o miliţie cu legături cu puternica organizaţie a Gardienilor Revoluţiei. Un fotograf al Associated Press a surprins, într-un instantaneu, un lunetist aflat pe acoperişul clădirii deschizând focul asupra protestatarilor. Morţii şi răniţii au fost luaţi de pe trotuare de restul manifestanţilor (aproximativ 300.000 în cursul zilei de luni, potrivit estimărilor), care şi-au arătat apoi către camere palmele însângerate.

Protestele împotriva fraudării alegerilor au continuat şi ieri (şi s-au extins şi în alte oraşe importante din Iran), deşi candidatul învins – Mir Hossein Moussavi – le-a cerut oamenilor să stea acasă “pentru a-şi salva viaţa”. Aceasta deoarece puterea a scos şi ea mii de “contramanifestanţi” în stradă, care cer pedepsirea “uzurpatorilor regimului Ahmadinejad”. Martori oculari au povestit pentru The Times că poliţişti aflaţi pe motociclete au tras în plin în protestatarii care se întorceau de la marşul de luni. “Poliţia a început să tragă cu arme de calibru mare. Şi nu era deloc ca în filme, unde vezi doar o mică gaură în cel împuşcat – gloanţele desprindeau mâini şi picioare. Groaznic, groaznic”, spune o tânără iraniancă.

Între timp, deşi se anunţase că şi-a anulat vizita în Rusia, preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad a decis

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul Consiliului Suprem de Apărare a Țării din mandatul lui Ilie Bolojan va avea loc pe 28 martie. Care sunt temele de pe ordinea de zi

HotNews acum 2 ore
Poziționarea României în contextul procesului de negociere de pace sau implicații asupra țării noastre a războiului de la graniță se numără printre temele care vor fi discutate la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării de vineri, 28 martie.

Autoritățile bulgare închid temporar Podul Giurgiu- Ruse. Programul CIRCULAȚIEI pe Podul Prieteniei / Care sunt rutele alternative pentru șoferi

Gandul acum 50 minute
Vești nu tocmai bune pentru șoferi, după ce autoritățile bulgare închid temporar circulația pe Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse, în perioada 27.03.2025 (joi) – 28.03.2025 (vineri), pe ambele sensuri de circulație. Circulația pe Podul Prieteniei va f

VIDEO Cel mai mare aeroport din Anglia, închis din cauza unui incendiu: mii de zboruri afectate

Wall-Street.ro acum 4 ore
Aeroportul Heathrow, cel mai mare aeroport britanic, aflat la marginea Londrei, este închis pe parcursul întregii zile de 21 martie din cauza unei pene de curent cauzate de către un incendiu la o stație electrică din apropiere, scrie BBC. Reprezenta

BEC stabileşte sâmbătă ordinea candidaţilor pe buletinele de vot la prezidenţiale

Mediafax acum 19 minute
Tragerea la sorţi va avea loc începând cu ora 13.00, la sediul BEC din strada Eugeniu Carada nr. 1, au informat reprezentanţii BEC. „La tragerea la sorţi pot participa candidaţii sau reprezentanţii acestora”, se arată în comunicatul de presă emis de

Hidroelectrica redă în funcţiune hidroagregatul 1 de la hidrocentrala Porţile de Fier I, investiţie de aproximativ 55 milioane lei

News.ro acum 2 ore
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, anunţă că a finalizat lucrările de mentenanţă la hidroagregatul nr. 1 de la Centrala Hidroelectrică Porţile de Fier I. Proiectul în valoare de aproximativ 55 milioane lei

O femeie de 69 de ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui mall din Cluj-Napoca

Mediafax acum 19 minute
Potrivit IPJ Cluj, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la nivelul unei terase din cadrul unui centru comercial din Cluj-Napoca. Echipajele medicale ajunse la fața locului i-au aplicat victimei manevre de res

Pro TV pregătește un nou show culinar. Când începe și unde îl poți urmări

HotNews acum 47 minute
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu pregătesc un nou format de cooking-show, care se va difuza exclusiv online, pe platforma Voyo. „Pe drumul gustului” are premiera pe 19 aprilie, notează Pagina de Media. După reîntoarcerea în emi

Video Bogdan Peșchir, miliardarul crypto și influencerul lui Călin Georgescu, din nou camuflat la Parchetul General

Adevarul acum o ora
Miliardarul Bogdan Peșchir, principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu, a fost adus vineri, 21 martie 2025, la Parchetul General pentru a fi audiat, după ce joi a fost reținut pentru 24 de ore.

Gorj: Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru pornografie infantilă şi coruperea sexuală a minorilor / El a determinat o victimă de 10 ani să îi trimită filmări cu conţinut sexual explicit

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost arestat preventiv de Tribunalul Gorj, pentru 30 zile, pentru comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă şi coruperea sexuală a minorilor, el fiind acuzat că s-a prezentat drept o adolescentă şi a determinat o victimă de 10 an

Trei adolescenți din București, arestați pentru tentativă de omor după ce și-au bătut și înjunghiat un coleg de școală

Libertatea acum o ora
Trei adolescenți minori din București au fost arestați preventiv pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice, după ce au atacat un coleg la ieșirea dintr-o școală din sectorul 2 din București, informează agenția de presă News.

Vremea

București
acum

15°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/16°
lun.

10°/18°
Iasi
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
lun.

9°/16°
Timisoara
acum

15°
vin.

3°/15°
sâm.

8°/17°
dum.

8°/16°
lun.

12°/16°