Capitala romană a Daciei a supravieţuit aproape două milenii, iar acum se macină încet, sub intemperiile vremii şi indiferenţa vremurilor. Sursa: Remus Suciu
Dacă treci pe DN 68 dinspre Haţeg spre Caransebeş, de îndată ce ajungi în centrul comunei Sarmizegetusa, pe stânga, la doar câţiva metri de drum, vezi câteva coloane şi „pietre vechi”. În parcarea de la intrarea în situl arheologic nu te întâmpină nimic de sorginte romană. Cele două birturi nu au nimic antic în ele.
CUM AJUNGI ÎN ZONĂ
POSIBILITĂŢI DE CAZARE
OBIECTIVE TURISTICE
La poartă, pe geamul unui chioşc vechi, printre vederi şi pliante, abia zăreşti chipul unei femei care zice „3 lei biletul”. Dacă întrebi, ai noroc de serviciile unuia dintre cei doi ghizi. Îl nimerim pe Gheorghe Băieştean, şeful muzeului. Îşi începe liniştit povestirea. Dacă-şi dă seama că eşti cu adevărat interesat, extinde durata ghidajului de la una la trei ore.
Afli la început că „pietrele” pe care le-ai văzut din drum sunt, de fapt, urmele templului lui Liber Pater, sanctuarul zeilor Aesculap şi Hygia şi basilica de templu.
Amfiteatrul te face mic
La câţiva paşi de la intrare, pe dreapta, se află urmele cazarmei gladiatorilor. Lângă ele e fundaţia vechiului templu al zeiţei Nemesis. În spatele lor apare, încă impresionant, amfiteatrul. Zidurile sunt, şi acum, foarte groase. Se înalţă încă până la 3-4 metri deasupra solului. În arena lungă de 80 de metri şi lată de 60 începi să te simţi mic. În tribune, în primele rânduri, încă se mai văd scaune de piatră inscripţionate cu numele potentaţilor vremii. Amfiteatrul nu se potriveşte deloc cu ca sele noi, ridicate foarte aproape de edificiu. Jumătate din întreaga aşezare e acum ocu pată de casele şi grădinile din sat.
INSCRIPŢIE. La tot pasul, se văd mii
