Minele Zegujani şi Husnicioara din Munţii Mehedinţilor au vărsat afară 1.000 de mineri. Afară este iunie şi au înflorit teii. Mireasma teilor ar putea să bucure şi să lumineze chipurile minerilor, învăţate cu întunericul şi praful înecăcios de cărbune. Chipurile rămân însă întunecate, identice cărbunelui. Motivul?
De azi sunt şomeri. Săptămânal, şomajul îşi umflă coloanele cu profesii diverse şi nefericiri comune. Şomajul, sinonim foamei, este o pecingine. Ce este atunci recesiunea pe care a anunţat-o şeful statului? Recesiunea este un doliu naţional, plânsul mut al unui popor care simte prăbuşirea în hău.
Păi parcă ieri, la iniţiativa domnului Băsescu, în tripla sa calitate de preşedinte, premier şi negociator-şef, România a fost înhămată la un împrumut astronomic tocmai pentru a evita recesiunea? Cele 20 de miliarde de euro la care s-au mai lipit alte 6 miliarde de euro, împrumut făcut pe şest, desenau un viitor ferice, avânturi economice, sânge năvalnic în instalaţii.
Iată că banii împrumutaţi de guvernul Băsescu au început să fie păpaţi de acelaşi guvern Băsescu fără nici un efect în burţile amărăştenilor. Mai mult, experţii de afară, inclusiv cei de la FMI, încep să-şi pună întrebări în legătură cu capacitatea României de a-şi achita datoriile. Cei desenaţi cu argint la tâmple, acomodaţi gastronomic cu ciorba din tacâmuri de pui şi delicatesurile din adidaşi de porc vreme de 25 de ani pentru o datorie externă de trei ori mai mică, ştiu preţul acestei aventuri şi se cutremură.
Alţii, indiferenţi cu totul la deciziile de la Bucureşti, habar n-au de împrumut, nu ştiu mai nimic din deciziile cârmuirii şi reacţionează eventual ca ardeleanul care se aşază în tren pe o piuneză, se ridică, vede că-i o piuneză şi şi-o înfige la loc în fund cu concluzia "dacă trebe, trebe".
Este însă doliul naţional chiar na
