La 15 ianuarie 1904, un important ziar local din România acelei vremi, Evenimentul de Iaşi, deschidea ediţia cu un articol despre moartea redactorului său principal. Intelectuali reputaţi, ca A. D. Xenopol şi Gh. Ghibănescu vor scrie articole în memoria sa, comparându-l cu figuri mari din istorie, între care Nicolae Bălcescu. Cel elogiat era Spiru Prasin, un nume necunoscut astăzi.
Murise cu o zi înainte într-un duel cavaleresc, după ce un jurnalist de la publicaţia concurentă Gazeta Moldovei îi aruncase mănuşa ofensat că publicaţia sa, care îşi spunea pe frontispiciu independentă, fusese criticată în paginile cotidianului cu orientare conservatoare. La distanţă de un secol, presa locală dependentă politic nu a murit. Combinaţiile, simpatiile, interesele se pot citi uşor printre rânduri, dar orientarea editorială nu mai e asumată pe frontispiciu. Dorind să pară cât mai independenţi, ziariştii de azi şi-au pierdut, mulţi din ei, onorabilitatea lui Prasin.
În locul duelurilor civile au apărut fie loviturile sub centură, fie o complicitate mută. Iar în acest timp, presa cu ambiţii reale de independenţă dispare măturată de recesiune. Căci dacă la primele semne de criză, cei mai pesimişti spuneau că presa locală va ajunge să fie decimată, realitatea dovedeşte că victimele cele mai probabile sunt produsele mass-media independente, care în anumite zone ale ţării au impus standarde ce ar fi putut duce în timp, prin legea concurenţei, la o profesionalizare şi în rândul celorlalţi membri ai branşei. Altfel spus, presa locală riscă să fie într-adevăr decimată de criză, căci despre ce presă mai putem vorbi când în provincie vom avea doar mass-media clientare politicienilor, administraţiei locale sau altor grupuri de influenţă?
În capitală moguli, în provincie patroni dubioşi
Dacă la Bucureşti se vorbeşte tot mai mult de capitularea presei corporati
