Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldova, condamnată la CEDO: Un bărbat a fost torturat până a rămas invalid

Publicat in Adevarul, marți 16 iunie 2009 ·

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat marţi Republica Moldova pentru torturarea unui bărbat aflat în arest preventiv, informează AFP. În urma torturilor pe care le-a suferit, bărbatul a rămas invalid. Serghei Gurgurov, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în luna octombrie, fiind suspectat de furtul unor telefoane mobile. În arest, el a fost supus zilnic la rele tratamente. Acestea aveau scopul de a-l face sp recunoască şi alte infracţiuni, printre care o crimă pe care nu a comis-o. 

El susţine că cinci poliţişti l-au torturat timp de mai multe ore la sediul poliţiei din Chişinău. Aceştia l-ar fi legat de mâini şi de picioare şi suspendat de o bară. Pe faţă i-a fost pusă o mască de gaze şi a fost bătut. De asemenea, Gurgurov a fost curentat, a fost lovit în zona capului şi peste urechi şi o greutate de 32 de kilograme i-a fost pusă pe spate, în timp ce zăcea întins pe jos.

Bărbatul a spus că şi-a pierdut cunoştinţa în repetate rânduri şi că de fiecare dată când îşi revenea torţionarii săi o luau de la capăt.

Paralizat din cauza torturilor

După eliberare, Gurgurov a fost diagnosticat cu paralizie a picioarelor, fracturi la oasele cranului, contuzii cerebrale şi probleme la coloana vertebrală. El a fost declarat invalid, pentru că şi-a pierdut capacitatea de muncă în proporţie de 75%.

Guvernul moldovean a contestat acuzaţiile şi a conchis că simulează problemele.

În decizia sa, CEDO a conchis că a fost încălcată Convenţia europeană care interzice tortura şi relele tratamente. Instanţa a subliniat că bărbatul nu avea niciuna dintre aceste probleme înainte de arestare, în octombrie 2005, ceea ce înseamnă că au apărut în timpul detenţiei. În plus, Guvernul moldovean nu a oferit nicio explicaţie privind cauza lor.

CEDO a condamnat Chişinăul şi pentru lipsa unei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°