Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protejatul lui Iliescu, cinci ani de puşcărie

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 16 iunie 2009 ·

Repus în fotoliul de secretar de stat la insistenţele liderului PSD, „revoluţionarul” Emilian Cutean a fost condamnat, ieri, pentru corupţie. Sursa: Agerpres

Reinstalat în fotoliul de secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor la insistenţele liderului PSD, Ion Iliescu, „revoluţionarul” Emilian Cutean a fost condamnat, ieri, la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie comise din acelaşi post, în 2004.

Deşi decizia magistraţilor Judecătoriei Sectorului 1 a Capitalei nu este definitivă, reacţiile nu au întârziat să apară. În ciuda „îngăduinţei” de care a dat dovadă faţă de partenerii din coaliţie, în februarie, când l-a instalat în funcţie pe Cutean, premierul Emil Boc a avizat rapid demiterea acestuia.

Teodor Mărieş: „Ion Iliescu merită 25 de ani”

Ieri, în sala de judecată, au fost prezenţi peste 200 de revoluţionari care, la anunţarea deciziei, au strigat în cor că s-a făcut dreptate şi nu s-au sfiit să fluture un steag-simbol al Revoluţiei din decembrie ’89, cu stema decupată.

De altfel, Emilian Cutean a fost contestat permanent de revoluţionari care au cerut, în nenumărate rânduri, arestarea acestuia. Liderul contestatarilor, Teodor Mărieş, a mers până într-acolo încât l-a acuzat şi pe Ion Iliescu de „gaura” făcută de Cutean în fondul alocat soluţionării unor probleme sociale ale revoluţionarilor. „Dacă lui Cutean i s-au dat cinci ani, Iliescu merită 25 de ani. E vina lui Ion Iliescu, pentru că nu a cerut niciodată actele financiare ale Asociaţiei Club 22 - adevăratul păgubit - al cărei preşedinte de onoare este. În opinia mea, Iliescu este cel puţin complicele lui Cutean la această delapidare. Dacă nu chiar mai vinovat decât el!”, a spus, ieri, Mărieş. În replică, Emilian Cutean a susţinut doar că „nu înţelege cum s-a ajuns la această condamnare”.

Trimis în judecată de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°