Nu-i ştim nici prin aproximaţie vârsta, pentru că nu o arată, dar ştim că are o fată care îl însoţeşte rareori. Susţine că nu are nicio poveste, că este asemenea oricărui om normal. Inspiră căldura zâmbetelor călătorilor care, deşi grăbiţi, găsesc puţin timp să-l asculte. Şi expiră ură. Asta în particular, dacă vrei să-i vorbeşti, ”să-l descoşi”, cum spune el.
Ascuns mereu sub aceeaşi glugă, sub aceeaşi şapcă de sub care se zăreşte un păr lung, castaniu, ”Greierele” – cum îl numesc răutăcioşii - sau ”Trubadurul de la metrou”- cum îl ştie mai toată lumea – nu lipseşte niciodată de la datorie. Repertoriul îi este limitat şi, tocmai de aceea, foarte bine însuşit. Este singurul său paznic, nu lucrează cu nimeni, îşi lasă o parte din încasări la vedere, dar e mereu cu ochii în patru. Poate fi încadrat, fără ezitare, în categoria cerşetorilor de lux, poziţie pe care o neagă cu vehemenţă.
Mi-a repetat că nu cerşeşte, nu acceptă nici măcar un covrig şi nu apelează la mila publică. Din scurta discuţie pe care am purtat-o, agitată, plină de invective şi negaţii, am înţeles că vocea caldă cu care cântă şi încântă, mai ales în liniştea serii, este doar ambalajul mărfii sale.
În realitate, o voce baritonală, iritată, zeflemistă, a omului care a trecut cântecul dincolo de artă şi l-a transformat în soluţia ultimă pentru supravieţuire, îşi strigă nemulţumirea.
Supărat pe Radu Baron
”Eu nu am nicio poveste. Nu sunt subiect de presă. Dacă vreţi să scrieţi, luaţi-vă de Radu Baron, părintele prostituţiei muzicale!” strigă enervat solistul underground, ajuns deja la mijlocul peronului. ”Sunt oameni în muzica românească care promovează pipiţe rupte-n... *” - cuvintele nu pot fi reproduse, dar deduse. Ura faţă de impresarul care se află în permanenţă în mijlocul unui scandal de hărţuire, sau este acuzat de artiştii pe care îi
