Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) analizează mai multe scenarii de ieftinire a electricităţii, de la 1 iulie. Sursa: Arhiva EVZ
Unul dintre ele este acela de a menţine preţul energiei pentru populaţie şi de a-l reduce doar pentru firme, în special întreprinderi mici şi mijlocii, pentru a fi ajutate în contextul crizei, ne-a declarat preşedintele autorităţii, Petru Lificiu.
„Încercăm să găsim o soluţie pentru IMM-uri, pentru a relansa producţia. Analizăm să vedem ce consecinţe poate avea o ieftinire acum a energiei şi pentru po pulaţie. Nu am luat încă nicio decizie”, a spus Lificiu. Potrivit unor surse, varianta luată iniţial în calcul de ANRE era de ieftinire a energiei cu circa 5%, de la 1 iulie, pentru toţi consumatorii.
Tot în încercarea de a susţine economia, guvernul a decis recent ca o parte a marilor consumatori in dustriali, precum combinatele chi mice, să poată achiziţiona timp de cinci luni numai gaze din producţia internă, în prezent de peste două ori mai ieftine decât cele importate. Totodată, preţul gazelor pentru consumatorii captivi, în speţă populaţia, va scădea cu circa 5%, de la 1 iulie.