Inventarul dulciurilor comunismului cuprinde mărci precum CICO, Brifcor, CIP, Mentosan, Eugenia şi Gumela. În anii Epocii de Aur, dulciurile erau puţine şi cu denumiri neinspirate. Cu toate astea, mintea noastră le-nconjoară şi astăzi de superlative. Bomboanele cubaneze, caramelele comuniste tari ca piatra, eugeniile în ambalajul lor de hârtie, totdeauna pătat de grăsime, napolitanele vărsate, gumele Gumela şi cele sub formă de ţigări, îngheţata în pachet de unt, pufarinele, bomboanele Mentosan, suplimentele alimentare Cavit luate de la farmacie şi mâncate pe post de ciocolată, ciubucul, halvaua, rahatul, acadelele sub formă de cocoşi, ciocolatele Cibo şi Martinel, peştişorii din zahăr ars de la cofetărie, pliculeţele de oranjadă, bomboanele Olimpic, tabletele de glucoză, pufuleţii, biscuiţii populari şi goana după Pepsi.

Nostalgia, bat-o vina

Mintea noastră le-a reţinut pe toate. Cu maximum de detalii. Ştim şi-acum, la douăzeci de ani de la căderea comunismului, ce culoare avea ambalajul unei gume, câte ore puteai s-o mesteci înainte să devină cauciuc, în ce zi aducea îngheţată la magazinul „Delta Dunării”, ce avea desenat pe el ambalajul ciocolatei chinezeşti (faguri de miere, în caz că vă-ntrebaţi), după câte minute se înmuia ciubucul, cum se simţea pe limbă mult dorita gură de Pepsi.

Ştim şi că băiatul desenat pe napolitanele Gigel era îmbrăcat în albastru. Şi că mentosanele erau „rotunde, albicioase şi fărâmicioase”, iar ambalajul avea două straturi: „primul era din hârtie ordinară, cu ceva verde pe ea, al doilea era o foiţă de hârtie albă, ceva mai subţire”. Şi că napolitanele Carmen erau „late cam de două degete” şi-aveau pe etichetă „o dansatoare spaniolă, într-o rochie cu galben şi cu roşu”. După cum am putea să reproducem în orice moment sloganul publicitar la ciocolata Pitic, care „te face voinic, la munte şi la