Deputaţii comunişti din Legislativul de la Chişinău au redus luni pragului electoral de la 6% la 5% şi rata de participare la vot necesară pentru validarea alegerilor de la 51% la o treime din numărul de alegători înscrişi în listele electorale. De asemenea, comuniştii au interpretat un articol din Codul electoral, stabilind că alegerile parlamentare anticipate se pot desfăşura înainte de expirarea celor 45 de zile de campanie electorală.
După ce şi-au votat legile de care au nevoie în alegerile anticipate, comuniştii au părăsit sala, ca să nu mai asculte discursurile critice ale reprezentanţilor Opoziţiei. Prin amendamentele operate astăzi la Codul electoral, comuniştii şi-au croit drum spre alegerile parlamentare anticipate. Totuşi, preşedintele în exerciţiu, comunistul Vladimir Voronin, nu a dizolvat deocamdată Parlamentul, aşa cum se zvonea la sfârşitul săptămânii trecute, dar o poate face în orice moment, deoarece Curtea Constituţională şi-a dat deja acordul. La şedinţa de luni a Parlamentului, Voronin a părăsit, demonstrativ, sala de şedinţe, fără a anunţa dacă dizolvă sau nu Legislativul. Ulterior, el a declarat jurnaliştilor că va dizolva Parlamentul în termenii stabiliţi de lege. La rândul său, prim-vicepreşedintele Legislativului, comunistul Vladimir Ţurcan, a declarat că alegerile parlamentare anticipate vor avea loc cel mai probabil la sfârşitul lunii iulie - mai precis pe 26 iulie.
AVANTAJE, DEZAVANTAJE. Potrivit analiştilor politici, comuniştilor le este mai convenabil ca alegerile anticipate să se desfăşoare cât mai repede. Aceasta pentru că astfel Opoziţia va avea mai puţin timp pentru verificarea listelor electorale, prin intermediul cărora se presupune că au fost fraudate alegerile din 5 aprilie, iar dezbaterile electorale cu participarea Opoziţiei vor dura mai puţin. În plus, comuniştii sunt nevoiţi să organizeze cât mai