Locuinţele obţinute prin programul "Prima casă" vor putea fi vândute şi la mai puţin de cinci ani de la achiziţionare cu condiţia ca Ministerul Finanţelor să-şi fi dat acordul. Amendamentul a fost introdus de senatorul Sorin Bota , care a propus eliminarea interdicţiei de vânzare a locuinţei pe o perioadă de cinci ani şi a introdus posibilitatea vânzării, cu avizul Ministerului Finanţelor.
"Prin folosirea a cinci ani a acelei case, statul îşi asigură rolul de susţinere pe care-l dorim" , a susţinut secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Cosmin Coman, care a adăugat că amendamentul dă posibilitatea speculaţiilor imobiliare.
În favoarea amendamentului s-a pronunţat senatorul PNL Dan Radu Ruşanu, care a precizat că, de fapt, Ministerul de Finanţe "scapă de o procedură foarte complicată" de a rezolva situaţia în cazul în care contractantul unei case nu mai are bani să o plătească. Astfel, proprietarul are opţiunea de a găsi pe altcineva care să-i preia contractul.
Bota a explicat că, prin propunerea sa, s-a eliminat "munca suplimentară a statului" pentru executarea contractelor ca urmare a nederulării corespunzătoare a acestuia. Astfel, i se permite proprietarului apartamentului să şi-l vândă şi statul să rămână cu garanţia neexecutată, eliminându-se birocraţia.
"Avizul va fi condiţionat prin următorii paşi - probabil prin banca din regiunea respectivă care va urmări, împreună cu notarul şi va indica acel cont în care să se vireze suma aferentă care a fost garantată şi achitată băncii. Aşteptăm normele şi vom vedea ce amendamente vom mai face, probabil sub forma unei iniţiative legislative sau vom solicita Guvernului să emită o ordonanţă pentru completarea prezentei legi, pentru a fi mai funcţională. Mă refer la posibilitatea refinanţării creditelor care astăzi există pe piaţă pentru cei care îndeplinesc con