Retras din viaţa politică pe micile ecrane, continuând să scrie cărţi despre care promite că vor „zgudui scena politică“, fostul preşedinte Emil Constantinescu se limitează deocamdată la interviuri în care reia tema predilectă. Adică se războieşte agresiv cu intelectualii care l-au abandonat şi care, ulterior, tributari principiului „răului cel mic“ şi avizi de „avantaje materiale“, s-au îmbolnăvit de „fascinaţia bădăranului“.

Constantinescu o arată cu degetul pe Alina Mungiu-Pippidi, pe care o acuză că ar fi iniţiat demersul „răului cel mic“, aducându-l astfel pe Ion Iliescu în fruntea statului. În interviul acordat cotidianulului Gândul, Emil Constantinescu nu uită şi nu iartă nimic, cu excepţia retragerii sale din cursa prezidenţială şi scoaterea în afara parlamentului a PNŢ, a declaraţiei „înfrângerii de către securişti“, a susţinerii pe care i-au acordat-o lui Iliescu în lupta cu Vadim mulţi dintre apropiaţii săi, a faptului că l-a păstrat premier pe Radu Vasile, deşi ştia că acesta are dosar la Securitate, a tranzacţiei pe care a făcut-o cu Antena 1 pe vremea când era preşedinte, devoalată chiar de Dan Voiculescu, securistul cu familia căruia Mugur Ciuvică, un alt apropiat al lui Constantinescu, învârte afaceri şi firme.

Fostul preşedinte le pune acestor intelectuali un diagnostic politico-psihiatric şi unul istoric. „Pot redescoperi aici elemente ale comportamentului unor elite intelectuale din prima parte a comunismului lui Gheorghiu-Dej şi altele din ultima parte a comunismului ceauşist, care păreau dispărute pentru totdeauna.“

Constantinescu este mânat în luptă nu doar de duşmănia, ce pare veşnică, împotriva lui Traian Băsescu, pe care îl gratulează cu cele mai amabile etichete, ci şi de ranchiuna împotriva intelectualilor care l-au susţinut în perioada suspendării.

Lista acestora începe cu Horia-Roman Patapievici şi Traian Ungurean