A da unui Executiv puterea de a legifera e, oricum, eronat. Dar e o nebunie a oferi libertatea de a cârpi şi petici haina legislativă unui Executiv ce seamănă cu un croitor cu vederea mioapă, de care toţi clienţii s-au plâns şi la care, pe deasupra, nici nu ştie stânga ce face dreapta!
Până săptămâna trecută, guvernul putea modifica sau abroga o lege prin ordonanţe de urgenţă numai după ce legea intra în vigoare. O definire constituţională vagă a noţiunii de urgenţă a transformat toate guvernele României în instanţe legislative. N-a fost destul. De acum, conform unei noi ordonanţe de urgenţă, legile pot fi modificate sau abrogate în orice moment între promulgare şi intrarea în vigoare. În cauză sunt mai ales cele patru coduri juridice pe care Executivul vrea să le adopte prin asumarea răspunderii. În cazul lor, între promulgare şi intrarea în vigoare poate trece un an sau chiar mai mult.
Nu numai că aceste coduri nu vor mai fi dezbătute în parlament, dar, în general, parlamentul aproape că nu va mai avea nicio răspundere în votul de încredere pe care îl va da guvernului. Într-adevăr, acesta va putea cârpi mereu codurile timp de un an de zile, sperând ca, după ce a blocat orice posibilitate a unei dezbateri responsabile, să obţină totuşi un ţesut juridic integru şi la modă. Dar o lege, ca şi o haină, cu cât e peticită mai mult, cu atât e mai rea, arătând nepriceperea croitorului.
În sinea lui, politicianul român crede, la fel ca majoritatea naţiunii, că parlamentul e o instanţă decorativă, impusă de instanţele europene, a cărei principală menire e de a acorda sinecuri şi de a comite mari nerozii colective precum suspendarea preşedintelui sau votul în unanimitate pentru majorarea cu 50% a salariilor din educaţie. Are dreptate, dar până la un anumit punct. Într-adevăr, dacă guvernantul nostru ar fi un Solon sau un John Adams, ne-am putea înclina
