Şase minute – de atât este nevoie pentru ca alcoolul să înceapă să producă modificări rapide în activitatea neuronilor, au explicat oamenii de ştiinţă, citaţi de The Telegraph. Până acum, testele au modificărilor ce survin în creier după consumul de alcool fuseseră realizate doar pe animale.
Teste efectuate de această dată pe voluntari umani au demonstrat că, după consumul unei cantităţi de alcool echivalentă cu trei pahare de bere sau două de vin (ori o alcoolemie de 0,05, nivel ce afectează capacitatea de a conduce un autovehicul, dar nu produce o intoxicaţie severă), au apărut deja modificări în activitatea neuronilor.
Concluzia aparţine cercetătorilor de la Universitatea Heidelberg din Germania. Voluntarii (opt bărbaţi şi şapte femei) au consumat băuturile alcoolice chiar în timp ce se aflau sub “supravegherea” unui scanner MRI.
Scannerul le-a permis cercetătorilor să observe micile schimbări ce au survenit în ţesutul celulelor nervoase. De pildă, nivelul substanţelor chimice care protejează în mod normal celulele se reduce pe măsură ce creşte concentraţia de alcool. În plus, oamenii de ştiinţă au descoperit că efectele unui consum moderat de alcool asupra neuronilor se şterg după un timp, însă, pe termen lung, celulelor neuronale le ia mult mai mult timp să se refacă. (E.F.)
Şase minute – de atât este nevoie pentru ca alcoolul să înceapă să producă modificări rapide în activitatea neuronilor, au explicat oamenii de ştiinţă, citaţi de The Telegraph. Până acum, testele au modificărilor ce survin în creier după consumul de alcool fuseseră realizate doar pe animale.
Teste efectuate de această dată pe voluntari umani au demonstrat că, după consumul unei cantităţi de alcool echivalentă cu trei pahare de bere sau două de vin (ori o alcoolemie de 0,05, nivel ce afectează capacitatea de a conduce un autovehicul, dar nu produce o in