Prima tranşă, de 300 milioane euro, din împrumutul de un miliard de euro acordat României de Banca Mondială (BM) este programat a fi aprobat de Consiliul Directorilor al băncii pe 16 iulie şi ar putea intra în trezoreria statului în septembrie, potrivit Ministerului Finanţelor Publice. A doua tranşă din împrumutul pentru politici de dezvoltare este programată pentru aprobare pentru sfârşitul anului 2009, iar a treia pentru primul semestru din 2010. Asistenţa financiară acorda
Prima tranşă, de 300 milioane euro, din împrumutul de un miliard de euro acordat României de Banca Mondială (BM) este programat a fi aprobat de Consiliul Directorilor al băncii pe 16 iulie şi ar putea intra în trezoreria statului în septembrie, potrivit Ministerului Finanţelor Publice.
A doua tranşă din împrumutul pentru politici de dezvoltare este programată pentru aprobare pentru sfârşitul anului 2009, iar a treia pentru primul semestru din 2010.
Asistenţa financiară acordată României prin Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), parte a Băncii Mondiale, include trei împrumuturi pentru politici de dezvoltare, în valoare totală de un miliard de euro, a căror destinaţie este finanţarea deficitului bugetar consolidat şi refinanţarea datoriei publice.
Creditele fac parte din pachetul de finanţare externă de aproape 20 de miliarde de euro al României., precizează Mediafax.
Autorităţile române au convenit, în martie, cu Fondul Monetar Internaţional asupra unui acord stand-by, pe 24 de luni, de 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
O parte din conditionalităţile impuse României sunt comune pentru finanţările de la FMI, CE şi BM. Banca Mondială are, în plus, cerinţe privind reforme în educaţie şi sănătate, precum şi de îmbunătăţi