Senatorii din Comisia de buget-finanţe au adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, un amendament la Ordonanţa privind instituirea programului "Prima Casă", potrivit căruia se elimină interdicţia privind vânzarea imobilului în primii cinci ani de la achiziţionare, fiind însă necesar avizul MFP. Amendamentul la Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima Casă" a fost propus de senatorul PSD Sorin Bota şi adoptat de membrii comisiei cu
Senatorii din Comisia de buget-finanţe au adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, un amendament la Ordonanţa privind instituirea programului "Prima Casă", potrivit căruia se elimină interdicţia privind vânzarea imobilului în primii cinci ani de la achiziţionare, fiind însă necesar avizul MFP.
Amendamentul la Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima Casă" a fost propus de senatorul PSD Sorin Bota şi adoptat de membrii comisiei cu unanimitate de voturi, conform Mediafax.
Sorin Bota a explicat necesitatea amendamentului prin faptul că se elimină munca suplimentară pe care statul ar urma să o aibă în cazul executării acestor contracte din programul "Prima Casă", ca urmare a nederulării corespunzătoare a lor.
În plus, se permite proprietarului apartamentului să vândă apartamentul chiar şi în perioada de cinci ani după achiziţie, iar statul rămâne cu garanţia neexecutată şi îşi recuperează imediat banii.
În cazul acestei vânzări a imobilului, se va cere un aviz de la Ministerul de Finanţe.
"Astfel, proprietarul şi-a găsit un client, automat vinde şi banii merg în contul statului, pentru recuperarea garanţiei", a spus Bota, precizând că avizul va fi condiţionat prin următorii paşi, prin bancă, aceasta va urmărind cu notarul contul în care să se vireze suma garantată.
Şedinţa de guvern de miercuri va stabili amendame