Nu vi se pare că politicul funcţionează exact, dar exact ca departamentele de marketing ale marilor companii de servicii sau retail?
Încerc o vedere asupra alegerilor care nu e din stânga, dar care, în orice caz şi spre deosebire de cele trimise de mulţi dintre colegii mei, să nu fie nici din dreapta. Nu pentru a pretinde obiectivitate, ci pentru că trebuie să terminăm odată cu iluzia că PSD, de pildă, ar fi un partid de stânga. Năstase şi Geoană de stânga, iar Băsescu şi Emil Boc de dreapta? V-aţi gândit vreodată care e diferenţa dintre cola light şi cola zero? Niciuna, dar prima se adresează femeilor, cealaltă, bărbaţilor.
Să recapitulăm: va să zică, am avut trei partide în competiţie la aceste alegeri, dar au ieşit cinci câştigători, plus o femeie (care s-a întors deja la tata). Multă lume iar aceste pagini stau mărturie a încercat să schematizeze pentru a putea identifica măcar doi poli politici în România de azi. Ei vor cu tot dinadinsul şi dintr-un scrupul lăudabil să ofere iluzia unui sistem politic românesc clasic: adică real. Care ar avea platforme ideologice şi politici distincte, ca în perioada interbelică sau măcar ca în anii 6070 în Vestul Europei. Regret, dar cred că s-au născut prea târziu. Rezultatul acestui lăudabil efort este următorul. Pe de o parte, portocaliii au rămas vârfurile de lance ale progresului şi civilizaţiei. Nimeni n-a vorbit despre populismul preşedintelui şi al primului ministru în asocierea lor recentă cu icoane ale fotbalului românesc. Dar, e drept, a fost vorba despre un populism măsurat.
În comparaţie, PSD şi PNL ar fi recurs, se spune, la mobilizări resentimentare ale opiniei publice, la acte lipsite de minimă deontologie. Ca să-l citez pe Ioan Stanomir, PSD şi PNL sunt unite în tentativa de convertire a obsesiei antiprezidenţiale în motorul mobilizării electorale. (...) Cele două partide sunt an
