Zâmbeşte adesea, are pleoapele întredeschise şi printre ele i se văd ochii albi, de parcă înăuntru Dumnezeu plămădeşte un om proaspăt şi bun. Sau parcă un pământ nou se crapă de ziuă neîncetat. Privindu-i ochii orbi mi-am spus că atunci am văzut prima oară. Nu vede acest text, dar îşi dă doctoratul, singur păşeşte pe bâjbâite, dar se pregăteşte pentru Turul Mănăstirilor României, ca să salveze viaţa unui prieten. Florin Georgescu se uită alb prin oameni şi nu cerşeşte milă. O dăruieşte.
PRAFUL COLORAT AL BĂRĂGANULUI
La 14 ani a orbit. Vederea lui s-a retras în sine, închegându-se (pentru totdeauna?) în cea mai dragă imagine pe care a văzut-o pe vremuri: "Praful galben-roşiatic al Bărăganului într-o după-amiază de vară şi câmpia verde şi unduitoare, ca o mare pe care dacă o priveşti mult timp te ia ameţeala". Florin spune că această imagine îl emoţionează când îşi întoarce gândurile în copilărie. Niciodată nu a văzut perfect, circa 80% din capacitatea normală a unui om, dar asta era mult.
Glaucomul congenital infantil îi măcina an după an lumina ochilor şi medicii eu fost înţelepţi, sfătuindu-i pe părinţii lui să-l dea de la început la şcoli speciale pentru nevăzători. Aşa că la început a fost un om care vedea orbi. Apoi a ajuns unul, parcă mai strălucitor ca mulţi.
A învăţat la Buzău, Târgu Frumos, Cluj şi Bucureşti. Acum îşi pregăteşte lucrarea de doctorat - "Impactul tehnologiilor de acces asupra procesului instructiv-educativ la elevii cu deficienţe de vedere". Militează pentru folosirea pe scară şi mai largă a computerului în procesul de instruire a persoanelor nevăzătoare. Spune că lucrurile s-au îmbunătăţit, că sunt mulţi tineri care deja folosesc computerul, că există olimpiade de informatică pentru nevăzători, dar se poate şi mai bine.
Ne-am aşezat la o masă din Complexul Studenţesc Leul, unde locuieşt
