Bursele europene au închis şedinţa de astăzi fără a se putea identifica o direcţie clară. Potrivit Reuters, scăderea preţului la acţiunile bancare a temperat aprecierea acţiunilor grupurilor din sectorul apărării. Indicele FTSEurofirst 300 al principalelor acţiuni ale companiilor europene a crescut cu 0,03%, la 863,61 puncte.
Indicele paneuropean se află în urcare cu 33,8% faţă de minimul record atins pe 9 martie. Totuşi, acesta a scăzut cu 2,5% în timpul şedinţei de luni, informează AFP.
Indicele Footise-100 al bursei londoneze a urcat cu 0,06%, la 4.328,57 puncte, faţă de nivelul atins la închiderea şedinţei de luni.
DAX, indicele vedetă al bursei din Frankfurt, a deschis în stagnare, urcând cu doar 0,02%, la 4.890,72 puncte.
Indicele bursei pariziene, CAC 40, a scăzut cu 0,17%, la 3.213,95 puncte.