O delegaţie a unei companii din Coreea de Sud, interesată în investiţii în domeniul reciclării deşeurilor, a avut ieri mai multe discuţii atât cu autorităţile publice locale, cât şi cu firmele de salubrizare din Braşov şi cu cea care administrează rampa ecologică de lângă Săcele, pe tema reciclării gunoiului menajer. Subprefectul Roxana Mânzatu spune că aceştia au deschis în comuna Măneciu, judeţul Prahova, o fabrică de produse geotextile, pentru care au nevoie, ca materie primă, de deşeuri menajere. „Am văzut câteva foste rampe de gunoi pe care le-au eliberat. Într-un loc din Coreea, unde o dată a existat o rampă de gunoi, după eliberarea de gunoaie, a fost construit un stadion olimpic. Ar fi foarte bine dacă s-au putea ajunge la o colaborare, în acest fel, noi reuşind să scăpăm de gunoiul menajer din rampele pe care oricum trebuie să le închidem”, susţine subprefectul Roxana Mânzatu. Delegaţia coreenilor are în program vizite şi în Săcele, Codlea şi Făgăraş, unde vor avea loc întâlniri cu primarii acestor unităţi teritorial-administrative. Gropile cu gunoaie menajere din judeţul Braşov sunt atractive pentru aceştia, deoarece distanţa dintre municipiul Braşov şi comuna Măneciu este de doar 60 de kilometri. O delegaţie a unei companii din Coreea de Sud, interesată în investiţii în domeniul reciclării deşeurilor, a avut ieri mai multe discuţii atât cu autorităţile publice locale, cât şi cu firmele de salubrizare din Braşov şi cu cea care administrează rampa ecologică de lângă Săcele, pe tema reciclării gunoiului menajer. Subprefectul Roxana Mânzatu spune că aceştia au deschis în comuna Măneciu, judeţul Prahova, o fabrică de produse geotextile, pentru care au nevoie, ca materie primă, de deşeuri menajere. „Am văzut câteva foste rampe de gunoi pe care le-au eliberat. Într-un loc din Coreea, unde o dată a existat o rampă de gunoi, după eliberarea de gunoaie, a fost const