Spune cu toată gura că este un om fericit şi cu seninătate mărturiseşte că stă în puterea fiecăruia să intre în armonie cu lumea, cu natura, cu viaţa. Îi place să descopere profunzimea din fiecare om. Cu o eleganţă parcă decupată din modelele născute din imaginaţia lui Coco Chanel, cu ochii clătiţi într-o mare de sinceritate, pictoriţa Antoneta Cocoş-Andreescu a intrat în universul propriei poveşti cu paşi hotărâţi şi cu seninătate. Ne-am aşezat la vorbă în GaleriaVollard, printre zeci de picturi ce-i poartă semnătura, unde aştepta în tihna muzicii ascultată în surdină ca trecătorii iubitori de artă să-şi alinte privirea şi să se lase răsfăţaţi de altceva, poate mai frumos. Vernisase de curând expoziţia şi în fiecare zi de la acel moment petrecea câteva ore alături de lucrările trecutului şi prezentului personal.
Comunicarea face minuni
Un sfert de veac le-a fost dascăl copiilor surzi care învăţau la Regina Maria. Au fost cei care au inspirat-o. Participa cu ei la concursuri de pictură, de desen. „A fost o perioadă foarte frumoasă. Am aflat împreună cât de importantă este comunicarea, că face minuni indiferent de forma sub care se manifestă“, îşi aminteşte acum, la anii pensiei. În cele din urmă, ajutată şi de întâmplare, a ajuns la Şcoala Populară de Artă din Craiova, la clasa maestrului Victor Pârlac. A fost prima întâlnire cu şevaletul. Iar ea i-a adus în timp distincţii, toate dragi, dar parcă una mai specială: Diploma de onoare, primită la 90 de ani de existenţă ai Şcolii Cornetti.
Un nume, în galerii
Prima expoziţie personală prindea contur în 1985, în Sala Constantin Brâncuşi. De atunci s-au făcut şase, ultima fiind cea de la casa de Cultură Traian Demetrescu. I-au plăcut tare mult şi expoziţiile colective. „Găsesc subiecte de discuţie cu artiştii lângă ale căror lucrări aleg să le aşez şi pe ale mele
